
Pe 10 octombrie 2022, Autoritatea Navală Română a împlinit 20 de ani de existență. Așa cum se cuvenea, momentul a fost marcat printr-un eveniment festiv organizat vineri, 14 octombrie, la sediul central al ANR din Portul Constanța.
Din istoria Marinei
Pe 10 octombrie 2022, Autoritatea Navală Română a împlinit 20 de ani de existență. Așa cum se cuvenea, momentul a fost marcat printr-un eveniment festiv organizat vineri, 14 octombrie, la sediul central al ANR din Portul Constanța.
Istoria aviației menționează la loc de frunte numele lui Aurel Vlaicu, printre pionierii zborului la bordul aparatelor cu motor. Constructor al unor avioane unice prin caracteristici, în epoca de la începutul secolului 20, el este considerat făuritorul primului avion metalic din lume (Vlaicu III).
În primăvara anului 1945, după ce Moscova și-a asigurat controlul scenei politice din România, sunt puse bazele fondării unor societăţi mixte româno-sovietice. Prin intermediul acestor entități, URSS urmărea controlul şi exploatarea economiei românești, depă cum a procedat și-n celelalte state socialiste. Așa începe istoria Sovromtransport
Avem mai jos prezentarea Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene realizată în 1988 de agenția rusă de presă „Novosti” cu sediul la Mocova (actula „RIA Novosti”), și publicată în Almanahul „U.R.S.S. ’88”
Informații prețioase asupra vieții economice din principatele române din a doua jumătate a Secolului al XVIII-lea ne oferă lucrarea intitulată Traité sur le commerce de la Mer Noire (Tratat asupra comerțului din Marea Neagră), apărută la Paris, în 1787, lucrare aflată în prezent în fondul de carte rară al Bibliotecii Județene „I.N. Roman” din Constanța.
Marina noastră comercială a intrat în Război cu 18 nave, iar la final mai aveam doar două.
“Tov. Stalin a hotărât executarea de lovituri asupra Constanței cu flota și aviația. Raportați când sunteți gata să executați o lovitură în comun.”
Acesta a fost ordinul, din 23 iunie 1941, primit de Contraamiralul Filipp S. Okteabrski, comandatul Flotei Sovietice din Marea Neagră. Constanța trebuia bombardată de navele rusești, sprijinite de aviația maritimă.
O navă comercială despre care se spune că este grecească, veche de peste 2400 de ani, a fost găsită pe coasta Bulgariei, la aproximativ 80km de Burgas. Descoperirea a fost făcută de o echipă de cercetători anglo-bulgară, ambarcațiunea fiind declarată oficial cea mai veche epavă intactă din lumă.
Pe 22 septembrie 2014, prestigioasa publicație britanică Daily Mail anunța că o echipă de scafandri ruși a descoperit în Marea Neagră epava navei “SMR Sulina” ce a aparținut flotei române, scufundată prin torpilare în cel de-al Doilea Război Mondial.
Velierul SPERANȚA din serialul românesc „Toate pânzele sus”
Aria carpato-danubiano-pontică a oferit din preistorie condiţii ideale pentru o economie complementară ca bază materială a evoluţiei sociale; reţeaua râurilor interioare, dispusă radial, întăreşte această unitate, înlesnind totodată circulaţia umană precum şi cea a bunurilor materiale şi spirituale. Situat în culoarul dintre Marea Baltică şi Marea Neagră acest spaţiu a fost permanent o punte de legătură între vestul şi estul, nordul şi sudul continentului nostru iar pe plan mai larg între Europa, Asia şi Africa.
În 1989 am fost primul care a vizitat Bucureștiul când președintele Iliescu era înconjurat de tancuri. I-am spus că Uniunea Sovietică este cu el” – ȘEVARNADZE, Eduard. Shevardnadze feels betrayed by the West. The Telegraph, 27 Noiembrie 2003.