La încheierea Primului Război Mondial, navale noastre întoarse în ţară au avut nevoie de reparaţii urgente pentru a-şi putea relua activitatea de comerţ, în vederea satisfacerii nevoilor de aprovizionare ale țării.

În toamna anului 1918, Serviciul Maritim Român (SMR) achiziţionează cargoul OITUZ, de 4200 tdw, şi totodată, datorită solicitărilor în creștere, închiriază navele MILCOV, OLTUL, SIRET, JIUL, MUNTENIA şi OLTENIA de la unele societăţi particulare românești, pe care le restituie un an mai târziu, în toamna lui 1919. 

După câteva evenimente nautice, precum eşuarea cargoului „TURNU-SEVERIN” şi a navei „ÎMPĂRATUL TRAIAN” dar şi a vânzării altor trei nave (IAȘI, CONSTANȚA şi DOBROGEA) depăşite din punct de vedere tehnic, Serviciul Maritim Român a încercat demararea unei ample campanii de noi achiziţii.

Dar eforturile companiei s-au lovit de inexistența fondurilor necesare, situaţie generată, și atunci ca și acum, de lipsa unui program naval pe termen lung, fiind împiedicată astfel dezvoltarea metodică şi continuă a marinei noastre comerciale.

În condițiile descrie, achiziţiile şi construcţiile de nave s-au făcut sporadic, după posibilităţi, prin credite acordate destul de rar sau în funcție de bunăvoința decidenților din Ministerul Lucrărilor Publice.

Și nu avea să treacă prea mult, până când, companiile străine să sesizeze situaţia deficitară din țara noastră. Astfel, pe piața locală a transporturilor maritime şi-au făcut simțită prezența armatorii străini, veniți cu propriile flote pentru a suplini lipsa de capacitate a marinei române.

Sub această presiune, statul român și-a mai echilibrat politica navală, în anul 1932 fiind achiziţionată nava mixtă ARDEAL, construită în anul 1922 la Wilhelmshaven, iar la începutul lui 1933 au mai fost achiziţionate navele mixte ALBA IULIA, PELEȘ și SUCEAVA de la societatea „Hamburg-America Line” (HAPAG).

La 15 august 1933, de ziua ocrotitoarei marinarilor, Sfânta Maria, la orele 18.00 a avut loc ceremonialul de botez al celor patru nave, imediat după acest eveniment fiind pusă și piatra de temelie a noului dig din bazinul calelor.

Nevoia unui program unic de dezvoltare a flotei civile a continuat să fie stringentă, cu atât mai mult cu cât, Serviciul Maritim Român era pe cale să devină principalul transportator al României.

Astfel, în anul 1933 se încheie o Convenţie cu o companie mixtă de navigaţie pe Dunăre, sub pavilion german, austriac, cehoslovac, ungar, iugoslav şi olandez, pentru transportul direct al mărfurilor din Europa de Nord şi Centrală către porturile din Levant.

Convenţia a fost pusă în aplicare la 21 aprilie 1933. Astfel, prin conosament  direct, se dădea posibilitatea transportatorului să parcurgă distanţe mari, să evite pieţele intermediare pentru intesificarea transportului, și se avantaja Serviciului Maritim Român. 

Cu ocazia Zilei Marinei, la 15 august 1936, regele Carol al II-lea spunea:„Eu cred că în viitor, Marina Noastră, păstrând în sufletul ei caracteristica valurilor, va trebui să se apropie pe zi ce trece cu Marina văzduhului. Conjugate, aceste două forţe împreunându-şi sufletele, apărarea Ţării se va putea realiza mai bine.”

Această cuvântare a precedat cu trei luni contopirea Aeronauticii şi Marinei. Prin Decretul-Lege Nr. 2620 din 14 noiembrie 1936, guvernul României a constituit „Ministerului Aerului şi Marinei” pe structura fostului Subsecretariat de Stat al Aerului.

Conform Decretului de înfiinţare, noul minister coordona „întreaga activitate aeriană, maritimă şi fluvială a Naţiunii, conducând şi administrând în mod unitar toate mijloacele aeriene, maritime şi fluviale, mijloacele de transport comercial aerian, maritim şi fluvial, mijloacele de apărare antiaeriană a teritoriului şi apărarea crestelor, mijloace de protecţie a navigaţiei aeriane, maritime şi fluviale, precum şi supravegherea şi controlul asociaţiilor particulare de orice fel şi manifestaţiilor lor de promovare a aeronauticii şi navigaţiunii particularilor.”

Organ autonom din punct de vedere al conducerii, pregătirii şi instruirii trupelor, acesta a început să funcţioneze la 13 februarie 1937, fiind subordonat pe plan operativ Marelui Stat Major, cu următoarele obiective: rezolvarea problemelor complexe din domeniul militar şi cel al transporturilor civile, pe apă şi pe calea aerului.

În 1939 s-au solicitat şantierelor navale oferte pentru motonave de 8.000 de tdw şi viteza de 13,5 Nd fiind acceptată propunerea Şantierului Naval „Cantieri Navali Riuniti” din Italia.

Ca urmare, în anul 1939, după semnarea contractului, Serviciul Maritim Român avea deja în construcţie cele patru nave de 8.000 tdw. Acestea au fost finalizate conform contractului, şi odată cu intrarea în serviciu a primei nave din serie, SULINA, în anul 1939 s-a permanentizat și linia Constanţa – New York.

Pierderi masive în timpul Războiului

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a avut consecinţe nefaste atât în economia maritimă, în transporturile de toate tipurile, dar şi în cadrul flotei de pe Dunăre şi de la mare.

Scufundarea, rechiziţionarea şi capturarea navelor comerciale pe durata desfășurării acţiunilor militare şi chiar după încetarea lor, au împins flota noastră comercială într-o criză profundă.

Încă din anul 1940, două dintre cele mai vechi cargouri ale Serviciului Maritim Român, BUCEGI, intrat în dotare în anul 1913, şi BUCUREȘTI, în anul 1897, au ieşit din serviciu. Primul a fost rechiziţionat de englezi, la 4 decembrie, iar al doilea  a fost surprins de viscol în Marea Egee și aruncat pe stâncile insulei Samothraki. Nava fiind foarte veche, avaria gravă, s-a renunţat la recuperarea ei.

1941 – am pierdut patru nave

Anul 1941 s-a soldat cu pierderi importante pentru Serviciul Maritim Român. Motonava MANGALIA, a fost capturată de SUA.  La 5 august acelaşi an, nava mixtă PELEȘ a fost scufundată la Burgaz, la circa 0,5 Mm de Baia Kaptan.

În toamnă, la 10 octombrie, nava de pasageri REGELE CAROL I, transformată în crucişător auxiliar, aflată în misiune, a fost la rândul său scufundată la Cap Galata, în faţa Varnei. A fost lovită cu o torpilă lansată de un submarinul sovietic „Shch-211.”

Scufundarea navei noastre a fost răzbunată de aliați. Astfel, la câteva minute după atacul reușit al rușilor, submarinul sovietic a decis să iasă la suprafață, moment în care este surprins de aviația germană care-l bombardează. Grav avariat „Shch-211” s-a scufundat la doar 3Mn de locul în care scufundase, cu doar câteva minute înainte, nava REGELE CAROL I.

În fine, în timpul operaţiunilor militare din decembrie 1941, motonava CAVARNA a fost torpilată la Burgaz și s-a scufundat.

1942-1944 – am mai pierdut zece nave

Anul 1942 consemnează alte evenimente la fel de tragice pentru marina noastră comercială. Astfel, în ziua de 29 mai 1942, ora 09.55 a fost scufundată prin torpilare în Marea Neagră motonava SULINA. În urma exploziei şi-au pierdut viaţa trei marinari. .

Epava SMR „Sulina” a fost descoperită în Marea Neagră, pe 22 septembrie 2014, de o echipă de scafandri ruși.

La 10 octombrie 1942, la ora 19.50, a fost scufundat tot în urma torpilării cargoul CARPAȚI. Catastrofa s-a produs la 4 Mm de Sfântu Gheorghe, torpila fiind lansată de submarinul sovietic „Shch-216” sub comanda lui Karbovskiy.

În acelaşi an, un alt veteran al flotei comerciale, pasagerul ROMÂNIA, intrat în dotare în anul 1905, a fost predat Misiunii germane. În aceste condiții, la 2 noiembrie 1942 nava a arborat pavilionul german. Predarea s-a făcut sub formă de închiriere, iar schimbarea pavilionului a avut loc în baza unei Convenţii speciale, așa cum era prevăzut în documentul încheiat de S.M.R.  Peste doi ani, la 10 mai 1944, nava ROMÂNIA a fost scufundată în Marea Neagră.

La 20 aprilie 1943, între Eupatoria şi Sulina, submarinul sovietic „S-33” (clasa Stalinec) torpilează și scufundă motonava SUCEAVA , iar câteva luni mai târziu, motonava BALCIC s-a scufundat la Split, în urma bombardamentelor aviaţiei germane.

Conform jurnalelor de operații sovietice, același „S-33” care a scufundat SUCEAVA mai lansase două atacuri, pe 4 și 6 noiembrie 1941, asupra distrugătorului MĂRĂȘEȘTI, lângă Mangalia, dar de fiecare dată torpilele și-au ratat ținta.

În cursul anului 1944, pasagerul DACIA, care fusese transformat în aprilie 1942 în crucişător auxiliar, a fost confiscat din Portul Constanța de Armata Sovietică.

În acelaşi an, la 12 mai, a fost scufundată nava mixtă DUROSTOR, folosită ca puitor de mine. În noaptea de 2 septembrie 1944, în portul Constanţa, la dana 21, a fost scufundat cargoul mixt OITUZ, lovit de o torpilă lansată de un submarin german din gura portului

După întoarcerea armelor din august 1944, conform articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu, încheiată la 12 septembrie 1944, motonava BASARABIA a fost cedată URSS la data de 29 ianuarie 1945. De asemenea, la 14 mai 1945 a fost cedată URSS şi nava mixtă ALBA IULIA.

Nemții au pierdut „OLTUL„

Remorcherul “OLTUL” de 196 tdw, construit în 1916 la “Cantieri din Castellammare di Stabia” s-a alăturat Marinei Regale Italiene ca dragor de mine RD-1, fiind vândut în 1921 unei companii private românești.

Nava, rebotezată “OLTUL” a fost ransferată la 15 august 1941 marinei germane. Avea să fie lovită de o torpilă lansată de submarinul „M-31” (clasa Malyutka) a marinei sovietice, și scufundată pe 6 octombrie 1942 la Nord-Est de Sulina.

La o lună diferență, pe 4 noiembrie 1941, același submarin sovietic a atacat nava BASARABIA, lângă Sulina, dar ambele torpile și-au ratat ținta.

Două nave ne-au mai rămas după Război

În urma acestor evenimente, după 23 august 1944, marina comercială română a ajuns să fie reprezentată numai de două nave: cargoul ARDEAL şi motonava TRANSILVANIA.

Acestea și-au reluat cursele în 1946,  fiind singurele rămase din cele 16 unităţi ale parcului naval al Serviciului Maritim Român din timpul conflagrației.

De aici, de la acest nivel a început reconstrucția flotei comerciale după cel de-al Doilea Război Mondial. Fiecare pagină a istoriei trebuie citită, pentru a le înțelege pe următoarele. Cei care dau pagina fără s-o citească, nu vor cunoaște niciodată nimic.