Celebrul “Dosar Flota” despre care toată lumea a auzit vorbindu-se la televizor în ultimii 32 de ani se referă la “pierderea proprietății de către CNM PETROMIN Constanța a 16 nave mineraliere” dintr-un total de 321 de nave, aflate în parcul IEFM Navrom în decembrie 1989.

Procurorii au folosit, de fapt, termenul de “pierdere ilegală” a proprietății navelor după cum urmează să descoperim în analiza noastră – singura realizată vreodată la acest nivel de acuratețe.

De ce a fost atât de mediatizat acest dosar?

Cel mai probabil din pricina politizării excesive, prin implicarea unor nume sonore precum: Traian Băsescu, la data evenimentelor ministru al transporturilor, Călin Dragomir Marinescu, secretar de stat la transporturi și director Petromin sau Ion Cărbunaru, director tehnic și expert la Departamentul Transporturilor Navale din Ministerul Transporturilor.

Speța aduce destul de bine cu dosarul penal Nr.9/PMF/1994, mai cunoscut ca “afacerea MINERVA” pe care l-am prezentat deja într-unul dintre materialele anterioare.

Dar, spre deosebire de Minerva care a fost instrumentat de Secţia Maritimă şi Fluvială (MF) a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa,  acest dosar supranumit “Flota”, de dată mai recentă este “lucrarea” nou înființatului Parchet Național Anticorupție (tatăl DNA).

În scriptele Justiției noastre, acest dosar apare sub Nr.20/P/2002 fiind instrumentat pe parcursul a trei ani de investigații, în perioada 2001-2004, de procurorii Vasile Drăgici, la acel moment șeful secției de combatere a corupției a PNA și Ioan Oțel, șeful PNA Constanța (decedat pe 21 iunie 2011).

Șef de caz a fost procurorul Oțel, despre care fostul director al Petromin, Călin Marinescu, inculpat în dosar, avea să afirme ulterior că era un om de treabă dar aservit superiorilor:

„Ioan Oțel nu prea înțelegea despre ce e vorba. Într-un moment de sinceritate debordantă ne-a spus că știe că noi n-am făcut nu știu ce, dar are și el șefii lui. Eu chiar am fost în relații foarte bune cu Oțel. Însă era din vechea gardă a Procuraturii care făcea dosarele la ordin. Oamenii trebuie să știe ce a însemnat justiția română, cu plusurile și minusurile ei.„ a explicat Călin Marinescu.

Dosarul Flota a fost încheiat cu rechizitoriu pe 9 august 2004 și a vizat 110 învinuiţi şi inculpaţi, 32 de martori, partea civilă CNM Petromin SA și un prejudiciu estimat la cca 324 milioane USD, fiind astfel cel mai mare dosar judiciar din istoria marinei comerciale române.

Pentru a înțelege dimensiunea investigațiilor, merită menționat că acest dosar a ajuns la 192 volume însumând 48.769 file, în care procurorii au încercat să cuprindă 9 ani din activitatea companiei Petromin (perioada 1991-2000).

Au fost audiate sute de persoane, angajați ai companiilor și autorităților de stat din domeniul maritim din Constanța și București, firme private și preprezentanții acestora din țară și străinătate, bănci românești și străine, registre comerciale, fime de avocatură și consultanță.

Procurorii au analizat situația din fiecare unghi posibil, filă cu filă, contract după contract și tranzacție după tranzacție, pentru a ajunge în final la cei care s-ar fi făcut vinovați de “pierderea ilegală a proprietății” celor 16 vrachiere din patrimoniul CNM Petromin.

Începuturile afacerii Petromin – Klaveness

În aprilie 1991, Călin Marinescu și Traian Băsescu, primul în calitate de director general al Petromin și al doilea de director al Departamentului Transporturi Navale din MT, s-au deplasat în Norvegia, la Oslo, unde au semnat o “scrisoarea de intenție” cu reprezentanții firmei private de shipping norvegiene Klaveness.

Prin acest document, partea română reprezentată de Marinescu și Băsescu se angaja să constituie o societate de navigație mixstă (cu participare de câte 50%) în asociere cu norvegienii de la Klaveness, având ca scop managementul, retehnologizarea şi operarea navelor maritime româneşti din parcul companiei de stat Petromin.

Totodată, în scrisoarea de intenție s-a inserat şi scopul “angrenării societății COMVEX SA la lucrări de retehnologizare a instalaţiilor de descărcare minereu de fier din Portul Constanţa.”

Retehnologizarea operatorului portuar COMVEX urma să fie finanțată “din navlul câştigat” de viitoarea companie mixtă româno-norvegiană în schimbul “facilității de transport cărbune şi minereu.” Însă, conform cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că acest ultim scop nu a fost niciodată urmărit şi realizat, situație în care directorul COMVEX a fost audiat ca martor fiind scos ulterior în afara cauzei.

Scrisoarea de intenție amintită s-a semnat pe 11 aprilie 1991 la Oslo, iar câteva zile mai târziu, în şedinţa Consiliului de Administraţie al CNM Petromin din 20 aprilie 1991, Călin Marinescu a propus demararea unei colaborări cu firma Klaveness, prin înfiinţarea unei companii mixte în care partea română urma să contribuie cu următoarele cinci nave mineraliere (vrachiere): „Cărbuneşti”, „Barboşi”, „Comăneşti”, „Băneasa” şi „Balota.”

Astfel, Călin Marinescu în calitate de director general şi Constantinescu Mihail în calitate de director comercial al Petromin, au semnat pe 14 mai 1991 contractul de asociere între CNM Petromin şi Klaveness Chartering AS, prin care s-a fondat societatea mixtă de navigație Petroklav Inc., cu sediul în Liberia, în care fiecare parte deținea câte 50%, firma liberiană având un capital social de 2.000 USD împărţit în 2 acţiuni (o acțiune la norvegieni și una la români).

După încă o lună, pe 27 iunie 1991, cele două părți au semnat un Act Adiţional prin care Petroklav Liberia a devenit Petroklav Bahamas, societatea mixtă fiind astfel transferată din legislația liberiană în cea a insulelor Bahamas. În documentele registrului comerțului din Bahamas, societatea Petroklav Inc., apare înmatriculată pe 25 iulie 1991, adică la o lună după semnarea Actului Adțional amintit prin care s-a făcut această mutare.

Aici procurorii fac o primă observație substanțială, după cum urmează: “Contractul de constituire a societății mixte conţinea și clauza aprobării sale de către Guvernul României, cerință care nu s-a îndeplinit niciodată, deși contractul a intrat în derulare prin preluarea în managementul Petroklav Inc., Bahamas a celor 5 nave.”

Prin aceasta, procurorii subliniază practic încălcarea Decretului 52/1975, singurul act normativ în vigoare la data respectivă ce reglementa asocierile unor persoane juridice de naționalitate română în societăţi mixte cu sediul în străinătate, și care prevedea că firmele mixte cu capital de stat nu pot fi înființate decât printr-o Hotărâre de Guvern. Cu toate acestea, pentru înființarea Petroklav n-a existat o asemenea hotărâre.

Mai departe, la data de 27 iunie 1991, firmei Petroklav i-a fost deschis contul bancar numărul 3057631 la Citibank UK, Londra, prin care încep să fie rulate în numele societății mixte “sume de ordinul milioanelor de dolari SUA, fără a se fi solicitat și obținut în prealabil acordul Băncii Naționale a României.”

La momentul respectiv, societățile românești erau obligate să obțină autorizarea BNR înainte de efectuarea oricăror mișcări financiare în valută realizate în legislațiile altor state, conform art.11 din Regulamentul Nr. 1/1991 și a Legii contabilității.

Evident, și această ilegalitate a fost punctată de procurori în rechizitoriu, pe lângă cei amintiți din conducerea Petromin fiind învinuită și Mariana Muşat (directorul financiar) care „acţionând defectuos în exercitarea acţiunilor de serviciu nu a dispus efectuarea acestor operaţiuni în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.”

Implicarea ministrului Traian Băsescu

În cadrul rechizitoriului procurorii au descris un soi de conspirație țesută precum o pânză de păianjen, alcătuită din personejele momentului cu funcții de răspundere în minister și la flotă, care ar fi conlucrat pentru acapararea activelor companiei de navigație Petromin. Cel puțin aceasta a fost viziunea de ansablu a parchetului.

Rechizitoriul demarează cu ministrul transporturilor, Doru Pană, care prin emiterea Ordinului 36/DP/16.01.1991 l-a împuternicit pe subsecretarul de stat Traian Băsescu să numească Consiliul Împuterniciților Statului (CIS) pentru toate companiile de navigație subordonate Ministerului Transporturilor (Navrom, Romline, Petromin).

Conform procurorilor, Băsescu și-ar fi pus în funcții apropiații, cei mai mulți din Constanța, la CNM Petromin fiind numiți următorii: Ion Cărbunaru, Gheorghe Drăgan, Vasile Pistolea, Mariana Sufragiu (soția comandantului Petrică Sufragiu), Bunea Alexandru, Zoe Cucu și Sergiu Dobre. Toți erau oameni cu experiență în domeniul maritim-portuar, despre care se poate spune că fuseseră aleși pe sprânceană: Cărbunaru, de exemplu, era expert tehnic, în timp ce Pistolea a condus destinele Portului Constanța în etapa 1991-1996 din poziția de director general al administrației port.

După așezarea oamenilor pe poziții, Băsescu a emis Ordinul 1349 din 31 ianuarie 1991 care preciza că funcționarea CIS se face în baza “atribuțiilor din Regulament” și nu conform Statutului CNM Petromin așa cum prevedea HG 19 din 10.01.1991.

Prin această observație, anchetatorii încearcă să insinueze premeditarea și asumarea unor decizii de management ilegale, deoarece, așa cum am arătat, conducerea Petromin avea obligația să solicite o Hotărăre de Guvern pentru înființarea companiilor mixte. Simpla decizie a CIS nu era suficientă.

Mai simplu spus, CIS trebuia să funcționeze conform Statutului companiei Petromin și nu în baza “atribuțiilor din Regulamentul” companiei Petromin, cele două documente fiind total distincte din punct de vedere juridic.

Ulterior, când s-a pus problema numirii a două persoane care să facă parte din conducerea companiei mixte Petroklav Inc., Bahamas, cei de la Petromin, prin votul Consiliului de Administrație i-au propus tocmai pe directorul adjunct Virgil Toanchină și pe ministrul Traian Băsescu pentru aceste poziții.

Mai apoi, Ion Cărbunaru, care era director în minister și îndeplinea și funcția de președinte al CIS la Petromin, a întocmit o Notă prin care a solicitat aprobarea ministrului transporturilor pentru numirea celor doi ca reprezentanți în compania mixtă.

Între timp, Băsescu fusese numit ministru al transporturilor, situație în care acesta “s-a autoaprobat şi în funcția de director din parte română în Petroklav Inc., Bahamas, iar conform statutului acesteia a preluat și funcţia de preşedinte al B.O.D. (Board of Directors al Petroklav).”

Și astfel, în mod paradoxal, România avea să fie implicată la nivel de ministru în firma mixtă Petroklav, rezulatată în urma asocierii Petromin-Klaveness, având în vedere că Băsescu era și ministru dar și director la Petroklav. Evident, această situație rămâne unică în istoria marinei comerciale române și a privatizărilor demarate după 1990.

Obiectiv privind situația, succesiunea evenimentelor prezentate ne arată că Băsescu nu știa că e posibil să fie numit ministru, iar în vâltoarea schimbărilor de la începutul anilor ’90 căuta probabil să-și aranjeze o poziție cât mai bună în viitoarea afacere Petromin-Klaveness.

În ciuda incompatibilității, Traian Băsescu și-a menținut ambele poziții în Klaveness și la minister pentru mai bine de un an, în perioada iulie 1991 – octombrie 1992, o anomalie ce avea să genereze extrem de multe suspiciuni și controverse.

Procurorii au susținut că Traian Băsescu a întreprins toate aceste acțiuni fără a avea vreun mandat din partea guvernului, acționând aproape clandestin și-n nume personal:

“Nu rezultă din probele administrate că Băsescu Traian ar fi avut vreo aprobare sau mandat al vreunei autorități ierarhice române, lipsind şi autoritatea similară norvegiană pentru o eventuală stabilire a unui cadru general de cooperare în domeniul maritim, astfel că angajarea sa prin această scrisoare de intenție apare ca un act abuziv.”

Implicarea ministerului de externe norvegian

După cum este consemnat în documentele parchetului, următoarea întâlnire importantă s-a consumat, paradoxal, în clădirea ambasadei Norvegiei la București, pe data de 29 ianuarie 1992.

Cu această ocazie, după cum avea să explice Călin Marinescu, la ambasadă a venit chiar “tătucul firmei Klaveness” fiind vorba de cetățeanul norvegian Torvald Faye Klaveness, atunci în vârstă de 78 de ani, omul care fondase în 1946 grupul “Klaveness Marine.”

Oficial, Torvald Faye Klaveness a prezidat compania de navigație ce-i poartă numele până în 1989, fiind succedat la conducere de fiul său, Tom Erik Klaveness.

La întâlnirea cu pricina, pe lângă reprezentanții Klaveness, din partea română au participat Călin Marinescu în calitate de director general al CNM Petromin, secondat de Traian Băsescu și Virgil Toanchină, ultimii doi în calitate de directori ai Petroklav Inc., Bahamas.

Aici s-a stabilit ca “flota companiei de stat Petromin să fie dată în management societăţii mixte Petroklav Inc., Bahamas, iar ulterior, managementul să fie subcontractat novergianilor de la Klaveness, contractul urmând a fi semnat până în luna mai, când aveau loc alegeri electorale în România.”

Cu acelaşi prilej s-a mai discutat și aducerea sub management norvegian a navei „22 DECEMBRIE”, care se afla în stadiu avansat de construcţie la Șantierul Naval Constanța, precum și obținerea unor finanțări, de la bănci străine, pentru retehnologizarea și exploatarea navelor care urmau să facă parte din flota Petroklav.

Managementul companiei de stat Petromin

În perioada despre care discutăm, managementul CNM Petromin era asigurat de următoarele 13 persoane cu funcții importante în structura organizatorică a companiei de stat, numele acestora fiind prinse în ancheta dosarului „Flota” (20/P/2002):

• Călin Dragomir Marinescu – Director general (1990-1992)
• Virgil Toanchină – Director adjunct (1991-1997)
• Ludovica Leonte – Șef Serviciu contabilitate (din 1991)
• Constantin Mirea – Șef Serviciu personal şi director la compania liberiană Bobîlna Inc. (1991-2004)
• Valentin Ilie Zeicu – Director Resurse Umane-Personal şi membru în CA al CNM Petromin (01.06.1990- 01.02.1994)
• Mariana Mușat – Director Financiar şi director trezorier la PETROMIN OVERSEAS (1.06.1990 – 31.05.1993)
• Luminița Iosif – Șef Serviciu decontări valutare şi, în acelaşi timp, Director trezorier la mai multe societăţi cu sediul în Liberia deținute de CNM Petromin (1990 – 2004)
• Nicoleta Cristina Romanescu – Navlositor la CNM Petromin, Director și Secretar la mai multe companii cu sediul în Liberia deținute de CNM Petromin (1992- 2004)
• Constantin Bobeș – Director grup nave la CNM Petromin şi, în acelaşi timp, Director în mai multe companii cu sediul în Liberia deținute de CNM Petromin (1992-1993)
• Nicolae Romanuel Posedaru – Director general al CNM Petromin SA şi director în Petroklav Inc. Bahamas unde CNM Petromin era acţionar,  în perioada iulie 1992 – iulie 1993
• Dan Andrei Ionescu – Director grup nave la CNM Petromin SA (iunie 1990 – decembrie 1992)
• Mihail Constantinescu – Director Comercial la CNM Petromin SA şi Director în Petroklav Inc., Bahamas (01.06.1991-16.09.1991)
• Gheorghe Codarcea – Șef Serviciu Nave la CNM Petromin (1990-2000)

Fondarea “peste mări” a holdingului “PETROMIN OVERSEAS”

În situația de atunci a României, fără instituirea de ipoteci asupra navelor, nicio bancă străină specializată în shipping nu și-ar fi băgat banii într-o asemenea afacere. Nu se putea finanța o companie deținută de statul în capitala căruia minerii mărșăluiau cu bâtele pe străzi, sub aparenta oblăduirea a președintelui în funcție.

Astfel, pentru ca Petroklav să primească împrumuturile ncesare retehnologizării era obligatoriu ca navelor să le fie înlocuit pavilionul românesc cu unul de complezență, și totodată să fie transferate pe firme în legislații offshore de unică navă, conform uzanțelor shipping-ului internațional.

Pe 9 și 10 iunie 1992 s-au consumat încă două întâlniri, în același format, organizate tot la ambasada Norvegiei din București, și s-a decis constituirea unei noi societăți în Liberia, de tip holding, denumită “PETROMIN OVERSEAS” Inc.

Sub această nouă umbrelă juridică urmau să fie înființate în Liberia alte 15 societăți subsidiare de unică navă, cărora Petrominul românesc trebuia să le tranfere câte un vapor.

S-a hotărât ca fiecare companie proprietară de unică navă să încheie contracte de management cu PETROMIN OVERSEAS Inc., iar acesta să semneze mai departe un contract de management pentru toate cele 15 nave cu societatea PETROKLAV MANAGEMENT Inc., care urma să încheie la rândul ei un alt contract de mangement “back to back” cu firma TORVALD KLAVENESS & Co AS din Norvegia.

Chiar dacă pare alambicată, aceasta a fost structura funcțională a asocierii Petromin – Klaveness.

Directorul Virgil Toanchină a supus ulterior toate aceste propuneri votului Consiliului Împuterniciților Statului și Consiliului de Administrație al companiei Petromin. Așa s-a aprobat constituirea celor 15 firme offshore de unică navă, pe care urmau să fie transferate următoarele nave ale Petrominului:

• COMĂNEȘTI – vrachier, 165.000 tdw, construită în 1989 la S.N. Constanța
• CĂRBUNEȘTI – vrachier, 165.000 tdw, construită în 1989 la S.N. Constanța
• BARBOȘI – vrachier, 65.144 tdw, construită în 1991 la S.N. 2 Mai – Mangalia
• BĂNEASA – vrachier, 64.897 tdw, construită în 1984 la S.N. Constanța
• BALOTA – vrachier, 54.311 tdw, construită în 1985 la S.N. Galați
• BREAZA – vrachier, 54.615 tdw, construită în 1979 la S.N. Constanța
• BICAZ – vrachier, 54.615 tdw, construită în 1976 la S.N. Constanța
• CALLATIS – vrachier, 54.615 tdw, construită în 1978 la S.N. Constanța
• BÎRLAD – vrachier, 54.615 tdw, construită în 1976 la S.N. Constanța
• BAIA DE CRIȘ – vrachier, 64.897 tdw, construită în 1984 la S.N. Constanța
• BAIA DE ARAMĂ – vrachier, 64.897 tdw, construită în 1983 la S.N. Constanța
• BUJORENI – vrachier, 64.820 tdw, construită în 1981 la S.N. Constanța
• BORZEȘTI – vrachier, 64.854 tdw, construită în 1982 la S.N. Constanța
• BOBÎLNA – vrachier, 64.854 tdw, construită în 1982 la S.N. Constanța
• 22 DECEMBRIE, vrachier, 165.000 tdw, construită în 1993 la S.N. Constanța

Pentru demararea asocierii cu norvegienii și pentru retehnologizarea anumitor nave s-a decis accesarea unui împrumut de 45 milioane USD de la Christiania Bank, Oslo – aceeași instituție financiară care creditase și afacerea Minerva (asocierea Petromin cu ERMIS Maritime).

Contractul de împrumut a fost semnat pe 7 august 1992, creditul fiind garantat la nivelul 200% prin ipotecarea navelor „Comăneşti”, „Cărbuneşti”, „Barboşi”, „Băneasa” și „Balota.” Așa cum se obișnuia, la solicitarea băncii norvegiene, cele cinci nave ipotecate au arborat pavilion de complezență Liberian.

Celelalte zece nave din grupul prezentat mai sus, adică „Breaza”, „Bicaz”, „Callatis”, „Bârlad”, „Baia de Criş”, „Baia de Aramă”, „Bujoreni”, „Bobîlna”, „Borzeşti” și „22 Decembrie” urmând să-și păstreze în continuare pavilionul românesc.

Transferul navelor în Liberia

În condițiile prezentate, la data de 11 iunie 1992, directorul Virgil Toanchină a predat documentaţia necesară înfiinţării firmelor din Liberia unui agent de înregistrare firme liberian, denumit „The International Trust Company of Liberia” care funcționa în Ambasada Republicii Liberia din Washington, DC.

Având comanda fermă a părții române, această societate liberiană specializată în fondarea companiilor “a creat” următoarele persoane juridice cu sediul în Liberia:

Petroklav Management Inc. – compania fiind condusă de:

• Virgil Toanchină, preşedinte
• Cristina Romanescu, secretar
• Luminiţa Iosif, trezorier și
• Constantin Bobeş director exploatare.

Petromin Overseas Inc. – compania fiind condusă de:

• Marin Lupu, preşedinte
• Cristina Romanescu, secretar
• Mariana Muşat, trezorier și
• Constantin Bobeş, director exploatare.

Din declaraţiile celor numiți ca directori în societățile din Liberia a rezultat că aceştia nu au luat cunoștiință cu nici un prilej prevederile statutelor societăților liberiene, şi nici n-au îndeplinit activități administrative concrete.

De altfel, așa cum notează procurorii “însuşi directorul general al CNM PETROMIN SA, Marinescu Călin Dragomir a informat ministrul transporturilor că aceste companii „sunt de hârtie” adică formale.

Din aceste considerente, parchetul avea să aprecieze că partea română“nu şi-a asigurat posibilitatea vreunui control asupra operaţiunilor comerciale şi financiare, chiar şi după 14.10.1992 când Ministerul Economiei şi Finanţelor prin adresa 72.988 a atras în mod expres atenția Ministerului Transporturilor condus atunci de Băsescu Traian.”

Una după alta, și-n următoarea ordine, au fost transferate navele Petrominului în jurisdicția liberiană:

Transferate în iunie 1992

• 14.07.1992 – nava BUJORENI transferată contra 1 USD societății liberiane Bujoreni Inc.
• 20.07.1992 – nava BĂNEASA transferată contra 1 USD societății liberiane Băneasa Inc.
• 21.07.1992 – nava COMĂNEȘTI transferată contra 1 USD societății liberiane Comăneşti Inc.
• 21.07.1992 – nava CĂRBUNEȘTI transferată contra 1 USD societății liberiene Cărbuneşti Inc.
• 21.07.1992 – nava BARBOȘI transferată contra 1 USD societății liberiene Barboși Inc.
• 21.07.1992 – nava BOBÎLNA transferată contra 1 USD societății liberiene Bobîlna Inc.
• 21.07.1992 – nava BORZEȘTI transferată contra 1 USD societății liberiene Borzești Inc.

Transferate în august 1992

• 14.08.1992 – nava BALOTA transferată contra 1 USD societății liberiene Balota Inc.
• 14.08.1992 – nava BÂRLAD transferată contra 1 USD societății liberiene Bârlad Inc.
• 14.08.1992 – nava BAIA DE ARAMĂ transferată contra 1 USD societății liberiene Baia de Aramă Inc.
• 14.08.1992 – nava BAIA DE CRIȘ transferată contra 1 USD societății liberiene Baia de Criș Inc.
• 25.08.1992 – nava BICAZ transferată contra 1 USD societății liberiene Bicaz Inc.
• 25.08.1992 – nava CALLATIS transferată contra 1 USD societății liberiene Callatis Inc.
• 25.08.1992 – nava BREAZA transferată contra 1 USD societății liberiene Breaza Inc.

Transferată în decembrie 1993

• 14.12.1993 – nava 22 DECEMBRIE transferată contra 1 USD societății liberiene 22 Decembrie Inc.

Despre suma de 1 USD trecută în toate facturile aferente contractelor de transfer (Bill of Sale), fostul director al CNM Petromin, Călin Marinescu, a avut următoarea explicație:

“S-a spus că am vândut navele pe 1 dolar. De fapt, noi am trecut această sumă în acte pentru a evita plata unor taxe notariale mari, deoarece toate aceste acte trec prin notariat și există o grilă de prețuri în funcție de valoare.”

Este adevărat că pe facturi s-a trecut valoarea de 1 USD, însă firmele liberiene de unică navă aparțineau 100% companiei de stat CNM Petromin, fiind vorba, de fapt, de un transfer intra-grup. Cam asta încearcă să explice Călin Marinescu, fostul director al Petromin, prin declarația de mai sus.

Aici trebuie făcută însă următoarea precizare: când avem vânzări între companii afiliate (care au același proprietar/acționariat) se aplicată așa-zisa politică a „prețurilor de transfer.” Aceasta impune ca bunurile să fie vândute intra-grup la „prețul de piață” stabilit de către un auditor extern, astfel încât, niciuna dintre entitățile implicate să nu sufere posibile pierderi.

Să nu uităm totuși că toate acestea se petreceau în 1992. Și, cel mai probabil, dintr-o lipsă totală de cunoaștere a legislației internaționale, conducerea Petrominului a procedat la aplicarea valorii simbolice de 1 USD pentru că așa li s-a părut mai normal. Dar, după cum am arătat, această metodă de transfer este greșită.

Acordarea dreptului de pavilion naval românesc

Pentru finalizarea transferului era obligatoriu ca celor cinci nave ipotecate să le fie retras pavilionul românesc, și înlocuit cu cel liberian. Totodată, pentru celelalte zece nave care făceau parte din grup, statul român trebuia să aprobe arborarea pavilionului românesc, în condițiile în care acestea erau operate de societăți offshore liberiene.

Din acest motiv, în calitate de ministru al transporturilor, Traian Băsescu a emis Ordinul nr. 457 din 11.08.1992, prin care „acordă dreptul de arborare a pavilionului românesc navelor Cărbuneşti, Bobîlna, Borzești, Balota, Bicaz, Bârlad, Callatis, Breaza, Baia de Aramă, Baia de Cris, Bujoreni și 22 Decembrie” aflate în proprietatea companiilor subsidiare liberiene dețintune de Petromin.”

Convenţia din 1858 de la Geneva asupra mării libere, la care și România a aderat în 1961, prevede că “navele navighează sub pavilionul unui singur stat, şi sunt supuse jurisdicţiei exclusive a acestuia în marea liberă, în afara cazurilor excepţionale prevăzute în mod expres de tratatele internaționale.”

Totodată, în calitate de ministru al transporturilor, Băsescu a mai emis și Ordinul nr. 418 din 20.07.1992, prin care a acordat dreptul de arborare a pavilionului liberian navelor Comănești, Cărbunești, Băneasa, Barboși, Bobîlna și Borzești, în condițiile în care acestea au fost transferate în ziua următoare pe firmele liberiene.

Aici procurorii au punctat o altă încălcare a legii, apreciind că nu se putea acorda dreptul de pavilion românesc unor nave deținute de societăți străine, și nici dreptul de pavilion dublu.

“Dreptul de arborare a pavilionului unui stat este acordat de autoritatea navală a acestuia, exprimând naţionalitatea navei şi regimul specific statului respectiv de protecţie şi răspundere pentru evenimentele de navigaţie. Reglementările interne şi internaţionale interzic dublul pavilion, arborarea concomitentă de către o navă a două sau mai multe pavilionare (act specific pirateriei), sub sancţiunea ieşirii navei de sub protecţia juridică a oricărui stat.”

Procurorii au considerat ilegale toate aceste operațiuni, având în vedere că “din compararea conținutului celor 2 ordine se constată că navelor Cărbuneşti, Bobîlna şi Borzeşti li s-a acordat dreptul de arborare atât a pavilionului românesc cât şi a pavilionului liberian, ceea ce, conform legislației române şi a reglementărilor maritime internaționale este imposibil.”

Desigur, în toată tărășenia au fost implicate diverse alte persoane cu funcții de răspundere din Inspectoratul de Stat pentru Navigația Civilă (ISNC) și Căpitănia Zonală Constanța (CZC), cele mai importante nume fiind următoarele:

• Anton Beziris, Căpitan Șef al CZC (20.02.1991 – 21.08.1991). Fost șef al agenției Navrom Istanbul. S-a stins din viață în 2008.
• Constantin Teodorescu, Căpitan Șef al CZC (august 1991 – septembrie 1995),
• Constantin Mitu, Șef serviciu înmatriculări nave în cadrul CZC,
• Constantin Șuteu, Inspector Șef al ISNC la data de 22.08.1991,
• Șerban Alexandru Cucu, Inspector Șef al ISNC (11.1992 – 15.09.1994).

Persoane enumerate anterior nu făcuseră altceva decât să pună în aplicarea ordinele venite de la vârful Ministerului Transporturilor. Cu toate acestea, angajații Inspectoratului Navigației Civile și cei ai Căpităniei Constanța au fost acuzați de procurori că au acționat “în mod defectuos, cu ştiinţă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.”

Cea de-a 16-a navă din Dosarul Flota, vrachierul “BĂCEȘTI”

După ce toate cele 15 nave fuseseră deja transferate companiilor de unică navă din Liberia, directorul general al CNM Petromin, de data aceasta Romanuel Posedaru, a întocmit în luna octombrie 1992 o nouă Notă de Vânzare (Bill of Sale) prin care Petromin a transferat prin vânzare vrachierul “BĂCEȘTI” către societatea offshore “Băcești Inc.,” Liberia.

Ulterior, nava a fost ipotecată ca și celelalte cinci, tot în favoarea băncii Cristiania Bank din Oslo, în vederea obținerii unui credit suplimentar în valoare de 4 milioane USD pentru societatea Petromin Overseas Inc., – care avea în exploatare flota liberiană a Petromin în asociere cu norvegienii de la Klaveness Chartering AS.

Procurorii aveau să sesizeze că nava BĂCEȘTI “nu fusese menționată în vreunul dintre ordinele 457 şi respectiv 418 emise de ministrul Traian Băsescu.” Cu alte cuvinte, vrachierul nu făcuse parte din înțelegerea înițială a Petrominului cu norvegienii, situație în care, acest transfer rămăsese neacoperit din punct de vedere juridic pentru că nu era clar dacă schimbarea de pavilion a fost sau nu legală.

Și totuși, nava a fost transferată, iar banca din Oslo a acordat companiei mixte Petromin Overseas Inc., creditul de 4 milioane USD, banii fiind virați în următoarele trei tranșe:

• 3.250.000 USD au fost virați companiei United Dutch, care conform investigației efectuată în Londra, la solicitarea partenerilor norvegieni, nu exista;
• 250.000 USD au fost virați companiei de avocați “Sinclaire Roche & Temperley”;
• 500.000 USD au fost virați la Citibank UK Londra, în contul companiei PETROKLAV Inc., Bahamas, al cărei preşedinte era ministrul Băsescu Traian, cu mențiunea „for credit” (pentru creditare).

Aici procurorii au sesizat o altă neconcordanță, și anume că “la data de 28 septembrie 1992, când i s-a creditat contul cu ultimii 500.000 USD, societatea PETROKLAV Inc., Bahamas nu mai derula nici o afacere” deoarece își sistase activitatea încă din 20 iulie 1992.

În plus “la scurt timp după intrarea celor 500.000 USD în contul PETROKLAV Inc., Bahamas (octombrie 1992) Băsescu Traian a demisionat din funcțiile deținute în societate. Noul director numit în aceasta, Posedaru Romanuel, nu a preluat şi suma menţionată, şi declară că nu a avut cunoştiinţă de ea până la efectuarea urmăririi penale în cauză.”

Mai pe șleau, procurorii l-au acuzat pe Băsescu de delapidarea sumei de 500.000 USD, chiar dacă n-au putut demonstra că acesta ar fi deturnat suma către un cont personal sau prin tragere în numerar.

Când Traian Băsescu a ajuns să fie audiat în acest dosar, tocmai în august 2003, la sediul Parchetului Național Anticorupție din București, fostul ministru a declarat că suma de 500.000 USD a fost utilizată pentru plata asigurării navelor: “Se referă la delapidare, ca și cum, a plăti asigurările… i-a delapidat Băsescu.”

Cu această ocazie, PNA l-a învinuit pe fostul ministru de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare, în timp ce acesta a replicat că dosarul este unul politic: “O putere politică condusă de Ion Iliescu și Adrian Năstase încearcă să lupte cu un adversar politic” a declarat Băsescu ziariștilor prezenți în fața sediului PNA din București.

În 1993 flota a fost trecută în administrarea FPS

În urma scandalului politic iscat în jurul flotei comerciale, la 11 ianuarie 1993 companiile de navigație „Navrom”, „Petromin” și „Romline” au fost scoase din coordonarea Ministerului Transporturilor, prin trecerea a 70% din capital la Fondul Proprietății de Stat (FPS) și a 30% la Agenția Națională pentru Privatizare (ANP).

Pe actele de transmitere stau semnăturile lui Florin Georgescu, ministrul Economiei și Finanțelor de atunci (devenit vice la BNR), Emil Dima președintele FPS (fost senator PSDR) și Aurelian Dochia președintele ANP (devenit consultant pentru Banca Mondială).

Prin această mișcare, toată flota a fost mutată definitiv de sub influența politică a Partidului Democrat, condus atunci de trioul Roman, Băsescu, Berceanu, sub controlul oamenilor lui Ion Iliescu, în vederea privatizării.

Cu toate acestea, Iliescu era mai mult un „paravan” fiind strunit la rândul său de alții mult mai pricepuți, cu „legături istorice” solide, după cum avea să susțină Mioara Roman în cartea sa de memorii, publicată în 2016. Foarte probabil, fără să le dea numele, Mioara Roman se referea la Silviu Brucan și prietenul său, economistul Alexandru Bârlădeanu.

După încă trei ani, în urma alegerilor din 1996 puterea a fost preluată de Convenția Democrată Română (CDR) în frunte cu președintele Emil Constantinescu, chestiune care avea să complice și mai mult situația flotei.

Directorul adjunct al Petromin a fugit în Papua Noua Guinee

Mulți dintre cei implicați la începutul anilor ’90 în primele asocieri ale companiei Petromin n-au avut o viață ușoară. Fiind considerați apropiații ministrului Băsescu, împotriva lor avea să fie deschis pentru prima dată un dosar penal la finalul anului 1993.

Este vorba de dosarul penal Nr.9/PMF/1994 instrumentat de Secţia Maritimă şi Fluvială (MF) a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, supranumit dosarul “Petromin-Minerva” (PREZENTAT AICI).

Astfel, Călin Dragomir Marinescu, Mihail Constantinescu, Virgil Toanchină, Romanuel Nicolae Posedaru, Constantin Bobeş și Elena Dan Minerva au fost anchetați și ulterior arestați preventiv în perioada 14 februarie – 15 aprilie 1994 (mai puțin Elena Minerva).

Prin rechizitoriul din 20 iulie 1994, parchetul i-a trimis pe toți în judecată în faţa Tribunalului Constanţa, iar prin sentința din 9 decembrie 1996 aceștia au fost achitaţi.

În acest context, speriat și sătul de anchete și procese interminabile, fostul director adjunct al Petromin, Virgil Toanchină, a preferat să părăsească definitiv România, chiar înainte ca decizia primei instanțe să fie confirmată de Curtea de Apel Constanța.

Astfel, Virgil Toanchină a dispărut din țară pe 5-6 iulie 1997 la bordul unei nave comerciale, debarcând după câteva săptămâni în Papua Noua Guinee.

Ani mai târziu, tocmai în 2010, Toanchină avea să fie vizitat în Papua de Radu Mazăre – fostul primar al Constanței fiind un cunoscut amator de destinații exotice. La revenirea în țară, Mazăre a povestit că fostul director al Petromin lucra atunci la Autoritatea Navală din Papua.

FPS-ul a vândut navele la bucată

Din analiza rechizitoriului încheiat în 2004 rezultă că procurorii au contestat absolut tot ce se putea contesta la asocierea CNM Petromin – Klaveness: de la transferul navelor pe firmele liberiene, ordinele ministrului transporturilor, condițiile radierii navelor, acordarea dreptului de arborare a pavilionului românesc unor nave înmatriculate pe firme liberiene, și până la modul în care s-a organizat administrarea acestei flote din străinătate.

Exasperați de presiunile politice din România, începând din 1995 partenerii străini de la Klaveness au încercat să iasă din asocierea cu Petromin. Astfel, pe măsură ce navele exploatate de compania mixtă PETROMIN OVERSEAS și-au mai închis din creditele pentru care fuseseră ipotecate, Klaveness a trecut la rezilierea contractelor de management.

În consecință, una după alta, navele au revenit în administrarea statului prin CNM Petromin, moment în care FPS-ul a decis vânzarea acestora. A fost vorba de așa-zisa “privatizare prin vânzarea activelor.”

În condițiile prezentate, toate cele 16 nave au ajuns înapoi la CNM Petromin sub administrarea FPS, ultimele trei “repatriate” fiind „22 Decembrie”, „Comănești” și „Cărbunești.”

Din ordinul FPS-ului, navele au fost vândute ulterior unor firme private de shipping românești și străine. În anumite cazuri vânzarea s-a făcut direct de pe firmele de unică navă din Liberia, cu încălcarea metodologiei din legislația națională privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active.

Ca așa ceva să fie posibil, FPS-ul a acordat atunci “mandatele speciale” angajaților CNM Petromin însărcinați cu vânzarea navelor din flota liberiană (PETROMIN OVERSEAS).

Prin această metodă, FPS-ul a ocolit practic legislația în materie de privatizări, navele fiind vândute conform legislației liberiene. Având în vedere că la momentul așa-zisei privatizări aceste nave se aflau într-o stare tehnică destul de bună, toate au continuat să navigheze, dar de data aceasta nu pentru stat, ci pentru noii îmbogoțiți ai tranziției.

“Navele au rămas în permanență în proprietatea Petromin, chiar dacă mereu s-a spus că au fost vândute. Și da, au fost vândute în mod real, prin anii ’98-’99 de către cei care conduceau FPS-ul la vremea aceea. Navele au fost privatizate prin vânzare.

Colaborarea cu Klaveness a fost deosebit de benefică. Am susținut mereu asta. Iar Klavess le-a explotat foarte corect, astfel încăt, la data la care FPS-ul s-a hotărât să le vândă s-au obținut sume consistente la nivelul pieței internaționale.

Vânzarea navelor s-a făcut sub presiuni politice. La data vânzării era Convenția Democrată la putere, și aveau controlul asupra FPS-ului, iar FPS-ul era cel care controla activitatea Petromin” a explicat, în 2012, Călin Dragomir Marinescu, fostul director general al CNM Petromin.

Zero prejudiciu

Tocmai în ianuarie 2015, după ce în dosar s-a administrat o nouă expertiză, Direcția Națională Anticorupție avea să admită că navele nu fuseseră pierdute prin asocierea cu norvegienii de la Klaveness, ci au rămas în proprietatea CNM Petromin fiind vândute, bucată cu bucată, de Fondul Proprietății de Stat:

„În perioada 1999-2000 navele au fost vândute la licitație. Sumele din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 USD. Decizia vânzării navelor nu a aparținut Ministerului Transporturilor, ci a aparținut FPS și AGA CNM Petromin SA, întrucât FPS era acționarul majoritar al Petromin” a precizat DNA București, în ianuarie 2015.

Manipularea

Cu siguranță Traian Băsescu și conducerea CNM Petromin din perioada 1990-1993 au pus la punct asocierile cu firme străine prin companii mixte, dar în niciun caz nu se poate susține că aceștia ar fi vândut navele amintite.

Din păcate, așa cum se întâmplă în foarte multe cazuri, opinia publică n-a avut acces la adevăr la momentul potrivit, iar „informația” transmisă distorsionat pe toate canalele media avea să-i lipească defitiniv lui Băsescu eticheta de gropar al fostei flote, chestiune absolut falsă.

„Trebuie să pornim de la premisa că publicul va crede prima versiune pe care o va citi, chiar daca ulterior aceasta se va dovedi falsă. O componenta importanta a firii umane este aceea că ea va refuza sa admită că a greșit sau că a fost păcălită” Așa sunt expuse principiile dezinformarii, în manualul KGB din 1973.

După cum se arată și-n documentele parchetului, toate cele 16 nave din asocierea Petromin-Klaveness au fost înstrăinate de statul român prin FPS, în guvernarea CDR (1996-2000), contra sumei de 63.134.735 USD (o medie de 3.9 milioane/navă). În plus, societatea Petroklav Inc., din Bahamas, înființată în iulie 1991 a existat, cel puțin ca entitate juridică, până pe 31 ianurie 2001. Acestea sunt faptele!

Urmează

Într-un material viitor vom prezenta modul în care FPS-ul a înstrăinat aceste nave, la ce valori s-au ridicat tranzacțiile și cui anume au fost vândute.

Dacă doriți să studiați în profunzime dosarul judiciar „Flota” puteți descărca mai jos următoarele documente, publicate inițial de Lumea Justiției (luju.ro).

• Rechizitoriu PNA din 9 august 2004;
• Nota de Informare semnată de șeful PNA, Ioan Amărie, pentru Ministrului Justiție Rodica Stănoiu, 2003;
• Raportul de Expertiză din „Dosarul Flota” întocmit în 2007 de experții maritimi Mircea Neagu și Ștefan Păun;

Citiți aici toate părțile documentarului nostru sub titlul „Adevăratul Dosar Flota”