Pe 10 octombrie 2022, Autoritatea Navală Română a împlinit 20 de ani de existență. Așa cum se cuvenea, momentul a fost marcat printr-un eveniment festiv organizat vineri, 14 octombrie, la sediul central al ANR din Portul Constanța.

Cu acest prilej, directorul general Laurențiu – Cosmin Dumitrache a susținut un expozeu, în fața invitaților și a reprezentanților mass-media, privind istoria acestei prestigioase instituții a domeniului naval românesc, după cum urmează:

„Activitatea maritimă și fluvială în spațiul românesc s-a practicat de-a lungul secolelor, chiar dacă rutele maritime și fluviale au fost controlate de greci, romani, bizantini italieni și, de la sfârșitul secolului al XV-lea până în 1878, de către otomani.

În această lungă perioadă istorică, românii și-au avut locul lor în navigația comercială, după cum ne dovedesc pânzarele din vremea lui Ștefan cel Mare.

Pornind în aval pe cursul ireversibil al timpului, trebuie știut că Țările Române au înființat încă din 1857 căpitănii de port la Brăila, Călărași, Oltenița, Giurgiu, Bechet, Calafat și Severin, precum și-n zona Moldovei la Galați, Reni, Chilia și Ismail.

Cu două secole mai în urmă, regăsim un document otoman din 5 octombrie 1602 care vorbește despre schelele Brăila și Hârșova, iar din 1604 avem păstrate câteva chitanțe ale unor negustori care plătiseră taxe la schela de la Chilia.

Căpitănia Brăila apare consemnată pentru prima dată într-un act oficial pe 11 august 1832. Scris în limba chirilică, acest document reprezintă întâia atestare juridică a instituției căpitănei pe teritoriul țării noastre. Mai departe, în 1857 au fost înființate căpităniile porturilor Sulina și Bechet.

Însă, din documentele pe care le-am putut studia, prima ambarcațiune sub pavilion românesc a navigat pe Dunăre în 1834, ca efect al unui contract comercial semnat de domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica cu împăratul Serbiei. Era vorba de Bricul “Marița” botezat astfel în onoarea Principesei Bibescu.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza rămâne însă primul ctitor al căpităniilor de port așa cum le știm azi, ca instituții de stat puse să supravegheze navigația. Și tot în perioada domniei sale regăsim începuturile dreptului maritim național românesc.

Înainte de 1848, rolul căpităniilor a fost acela de a rezolva litigiile de navigație și de a garanta desfășurarea în bune condiții, de siguranță, a activităților portuare.

1878, Căpitănia portului Constanța

Primul raport al Căpităniei portului Constanța este datat 24 decembrie 1878, iar primul căpitan de port a fost Nicolache Macri.

După încă 20 de ani, pe 16 octombrie 1898, Regele Carol I punea întâia piatră la temelia noului port al Constanței, lucrările fiind finalizate după 11 ani de trudă și eforturi financiare deosebite. Astfel, la 27 septembrie 1909 avea să fie inaugurat modernul port Constanța.

1895, Serviciul Maritim Român

Începând din 1895 putem vorbi deja despre instituția-strămoș a Autorității Navale Române. Atunci a luat ființă Serviciul Maritim Român (S.M.R.), aceasta fiind prima companie de navigație comercială maritimă deținută de statul român. Pentru organizarea SMR și comanda navelor s-a apelat la ofițerii și membrii echipajelor Marinei Militare, care prin pregătirea lor constituiau un personal cu înaltă calificare.

Odată declanșat, acest mecanism avea să genereze condițiile necesare pregătirii la bord a viitorilor mateloți. De exemplu timonierii, care după o perioadă de 5-6 ani de navigație obțineau brevete de marinar. Tot așa aveau să apară și primii comandați de cursă lungă.

La 26 februarie 1896 a fost aprobat Raportul privind organizarea flotei regale, în care se menționează existența Inspectoratului Navigației și Porturilor (INP). Prin acest act, marina trece la o etapă de modernizare și reorganizare a activităților căpităniilor de port.

După cel de-al Doilea Război Mondial, din 1950, la cererea consilierilor sovietici, căpităniile, a căror principală sarcină era ocrotirea vieții umane pe apă, au fost scoase de sub tutela Ministerul Apărării și trecute în subordinea Ministerului Transporturilor.

1965, Registrul Naval Român

Iar potecile istoriei ne-au purtat spre 1965, anul înființării Registrului Naval Român (RNR). Această instituție bugetară aflată în structura Ministerului Transporturilor, avea să devină, începând din 1968, organul tehnic de specialitate cu autonomie economică al statului român, specializat în supravegherea și clasificarea navelor maritime și de navigație interioară sub pavilion maritim românesc.

La un an după evenimentele din decembrie 1989, mai exact în 1991, Registrul Naval Român a fost transformat în regie autonomă, organizare juridică în care avea să funcționeze până la înființarea Autorității Navale Române (ANR), la finalul lui 2002.

1977, Inspectoratul de Stat pentru Navigația Civilă

În 1977 este înființat Departamentul Transporturilor Navale în cadrul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor, ca unică autoritatea maritimă și fluvială, cu sediul central în Constanța.

Organul său de execuție era Inspectoratul de Stat pentru Navigația Civilă (ISNC), asimilat unei direcții subordonate șefului de departament, și având ca unități operative căpităniile de port..

În 1989, la conducerea Inspectoratului Navigației Civile a fost numit comandantul de cursă lungă Traian Băsescu, viitorul președinte al României. Ulterior, în etapa 1990-1991, Departamentul Transporturi Navale a fost mutat la București în cadrul ministerului, situația ce a implicat și mutarea sediului central al inspectoratul.

Șapte ani mai târziu, în octombrie 1998, ISNC s-a desprins de Departamentul Tranporturi Navale devenind instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din veniturile extrabugetare realizate prin prestările de servicii specifice domeniului.

Astfel, inspectoratul supraveghea, dirija și controla navigația navelor în apele naționale, indiferent de pavilionul acestora. Totodată, elabora și supunea spre aprobarea Ministerului Transporturilor normele privind  navigația, urmărind și punerea lor în aplicare, cerceta evenimentele și accidentele din domeniul naval, înscria și înmatricula nave sub pavilion maritim românesc.

2002, Autoritatea Navală Română

Urmare a derulării primului program de cooperare europeană pe tema siguranței maritime, la care au participat administrațiile României, Suediei și Spaniei, s-a decis înființarea unei noi instituții, moderne, cu rol de autoritate în domeniul naval.

Astfel, la 10 octombrie 2002 a fost înființată Autoritatea Navală Română rezultată prin contopirea Registrului Naval (RNR) cu Inspectoratului Navigației Civile.

Aceste transformări au urmărit, încă din prima clipă, restructurărea vechiului sistem administrativ al transporturilor navale, pentru ca țara noastră să atingă standardele europene necesare aderării la comunitatea statelor europene.

În primii trei ani de activitate Autoritatea Navală Română a fost condusă de comandatul de cursă lungă Marin Chintoan-Uță, absolvent al fostului Institut de Marină Civilă, promoția 1984, acesta fiind totodată și ultimul director al ISNC.

ANR la viitor

Viitorul ne va cere să abordăm contextual provocările transporturilor pe apă, pentru a ne menține contribuția continuă și consolidată la creșterea durabilă a economiei naționale și regionale. Desigur, toate acestea vor ține cont, poate mai mult ca niciodată, de echilibrul firav al naturii, pe care nu avem dreptul să-l zdruncinăm. Navigatorii și navigația vor juca întotdeauna un rol important în societatea noastră. Să nu ne îndoim de acest lucru.

Autoritatea Navală Română va avea în continuare ca principală țintă promovarea celor mai înalte standarde de siguranță în domeniul transporturilor maritime și fluviale. Și nu ne vom abate niciodată de la acest deziderat. Pentru cei din acest domeniu, fiecare zi de muncă reprezintă o imensă resposabilitate. De aici și motto-ul nostru „Siguranță prin calitate”

Directorii Autorității Navale Române, 2002 – 2022