Din galerele fenicienilor au evoluat cele grecești, și mai apoi cele romane. După câteva sute de ani, dezvoltarea navelor de război purtătoare de guri de foc a dus la stăpânirea lumii și la descoperiri geografice fără precedent.
Forța musculară a gelerienilor a fost înlocuită cu forța vântului, iar spațiul câștigat astfel pe ambarcațiuni a fost ocupat cu muniție de asalt.

Columb a dovedit întregii lumi că Pământul este rotund dar noile descoperiri intrau în contradicție cu învățăturile Bisericii Catolice, și astfel i-a naștere grupul „Illuminati”

Dezvoltarea economică a bătrânului continent Europa, realizată pe spatele noilor lumi colonizate, a dat naștere Capitalismului.

După ce în prima parte a incursiunii noastre în istoria navigației am cunoscut, în treacăt, navele vikingilor, să ne aplecăm puțin asupra modului în care au evoluat vechile galere feniciene, și mai ales ce le deosebea de drakkarele vikingilor.

Galera, urmașa directă a vaselor grecești și feniciene

O galeră era o navă mică, care putea naviga în largul mării cu ajutorul vâslelor, iar atunci când împrejurările o îngăduiau puteau de asemenea să folosească și vela. Totuși, vela juca încă un rol neînsemnat.

O veritabilă galeră depindea în primul rând, în ceea ce privește înaintarea sa, de forța musculară. Galera a fost urmașa directă a vaselor folosite de greci și fenicieni.

Datorită modificărilor care i s-au adus galerei, până către spre sfârșitul orânduirii sclavagiste, aceasta avea să devină o navă de luptă mult mai bună decât străbunele sale din timpul grecilor și fenicienilor.

Galera era foarte îngustă la prova și la pupa, iar puntea se întindea pe toată lungimea ei, element ce o deosebea de navele fără punte ale vikingilor.

O pasarelă se întindea pe toată lungimea ambarcațiunii, iar supraveghetorii galerei, armați cu bice lungi, străbăteau această „potecă” atenți ca vâslașii să nu se lenevească. De îndată ce aceștia păreau că arată mai puțină ardoare începeau să-i lovească fără milă, până ce zelul li se aprindea din nou.

Vâslele care atingeau până la 9 și chiar 12 metri lungime erau mânuite fiecare de patru sau cinci oameni (galerieni). Unii dintre acești vâslași erau așezați cu fața spre prova, iar alții spre pupa.

După felul în care erau așezați, galerienii se ridicau de pe bancă pentru a împinge vâsla, iar ulterior cădeau la loc atunci când vâsla revenea în poziția inițială.

O tobă sau o trompetă potrivea ritmul după care erau siliți să vâslească. Acești vâslași erau aproape goi. Vestimentația lor era alcătuită din pantaloni, două cămăși, o vestă din postav roșu, o pălărie din pânză impermeabilă unsă cu ulei, iar pentru iarnă o bonetă roșie și două pături pentru întregul echipaj, pe care oamenii fiecărei bărci erau nevoiți să și le împartă.

Toți aveau o bucată de lemn în forma unei pere fixată de un lanț ce le trecea în jurul gâtului. Când nava intra în luptă, sclavii din galeră erau obligați să bage acea pară în gură. Era menită să-i împiedice să zbiere atunci când erau răniți sau de a face prea mult zgomot când piereau în urma unor răni mortale survenite din pricina coliziunilor.

Toți erau înlănțuiți, fie de barcă, fie de vâsla lor, așa că atunci când nava se scufunda se duceau la fund odată cu aceasta. Un vâslaș de galeră era socotit să mânuiască „lopata nautică” în ritm normal timp de aproximativ o oră, dar se citează și cazuri record când vâslașii au fost siliți să tragă la vâsle cu toată viteza timp de 11 sau 12 ore fără încetare.

Vigoarea le era întreținută galerienilor cu bucăți de pâine muiată în vin, care le era îndesată în gură. Atunci când această metodă se dovedea neîndestulătoare, pentru însuflețirea forțelor, vâslașii erau biciuiți până se căpăta rezultatul dorit. Și dacă totuși nici această energică măsură nu izbutea să-i scoată din amorțire, șeful de echipaj îi smulgea de pe bancă și îi arunca peste copastie pentru a-i încuraja pe ceilalți.

Galerienii erau de obicei sclavi, persoane condamnate sau voluntari dintre foștii condamnați care după ce își ispășeau pedeapsa nu-și mai puteau găsi un mijloc de întreținere a existenței.

Voluntarii se bucurau de marele privilegiu de a purta părul lung, spre deosebire de sclavi sau condamnați care erau tunși scurt, pentru a fi ușor de recunoscut atunci când evadau.

Galerienii dormeau, mâncau și eventual mureau pe locul unde se găseau așezați pe navă. Când un galerian încerca să evadeze și era prins, acesta ere pedepsit prin tăierea urechilor, iar dacă mai încerca să fugă i se tăia un picior iar apoi era părăsit în voia sorții.

Mizeria și lipsa de igienă de pe aceste galere făceau ca atunci când veneau dinspre larg să umple tot portul cu putoarea lor. Mirosul celor câteva sute de oameni murdari și bolnavi, de pe care sudoare curgea șiroaie, îmbrăcați în zdrențe soioase, se răspândea la mari distanțe și astfel se putea recunoaște destul ușor apropierea unei galere.

Pulberea a schimbat soarta navigației și a lumii

După dărâmarea orânduirii sclavagiste, galerienii erau tot mai greu de procurat, oamenii preferând să nu mai fie socotiți vite de povară.

Ludovic al XIV-lea, care și-a petrecut aproape toată viață în războaie nejustificate, având nevoie de oameni pentru galerele sale armate de luptă, a închis toate bisericile protestante și a făcut pasibili de galere pe toți aceia care mai predicau sau se dovedeau adepți ai acestei religii.

La scurt timp însă, praful de pușcă generează o revoluție în domeniul construcțiilor navale. Numeroase tunuri grele încep să fie instalate pe nave, iar spațiul destinat sclavilor se micșorează considerabil. Și astfel, pentru împingerea navelor pe apă se apelează, din nou, la forța vântului. Așa aveau să dispară de pe mări galerele, și odată cu ele și galerienii.

Această schimbare majoră n-a fost legată de vreo indignare morală a societății sclavagiste sau feudale, ci de dezlegarea unei probleme de matematică aplicată după cum urmează:

Valoarea combativă a unei nave de război, atunci ca și astăzi, se măsura prin cantitatea de foc și fier pe care o putea revărsa asupra inamicului, pe fiecare minut, și pe fiecare om.

Galera obișnuită, din pricina formei ei zvelte, nu putea să ducă mai mult de trei tunuri: unul la pupa, altul la prova și unul la mijloc.

O astfel de galeră, trăgând cu toate tunurile simultan, putea să lanseze 44 Kg de fier, iar dacă avea un echipaj de 300 de oameni, însemna că aveau 146 grame de fier de fiecare om. Un vas de linie obișnuit din această epocă putea cu ușurință să poarte 55 de tunuri, și să lanseze oricând 1000 Kg de fier asupra inamicului.

De la începutul timpurilor, navele au slujit în două scopuri: pentru război și comerț. Și nu există aproape nicio deosebire între o navă de luptă și una folosită pentru transportul mărfurilor.

Odată cu apariția pulberii, folosită pentru prima dată în 1372, un vas de comerț n-a mai putut purta același număr de tunuri, la fel ca un vas de război regulat. Dacă ar fi încercat să o facă, tunurile împovărătoare ar fi înghițit tot locul disponibil, și n-ar mai fi rămas nimic pentru ambarcarea mărfurilor.

Și astfel, aproape pe nesimțite s-au dezvoltat două feluri de nave: nave purtătoare de mărfuri și nave purtătoare de mașini de război. Navele de război erau destinate ocrotirii celor comerciale, și pentru asigurarea rutelor comerciale stăpânite de burghezia feudală.

Busola și colonizarea. Începuturile capitalismului

Concomitent cu apariția pulberii a apărut și busola, și astfel oamenii încep să capete tot mai mult încredere în ei înșiși dar și în mijloacele pe care le foloseau pentru cucerirea și stăpânirea apelor.

În sânul burgheziei feudale se naște tot mai mult pofta pentru lux, trebuințe noi se cer a fi satisfăcute, nobilii se obișnuiesc se servească regulat mâncăruri cu mirodenii aduse din ținuturile îndepărtate ale Indiilor. Pe lângă toate acestea, aurul le zgândărea cel mai mult lăcomia, metalul prețios fiind obținut de oriunde și cu orice sacrificiu.

Nașterea grupului „Illuminati” sau cei care aleg „o nouă cale”

O geografie nouă, care era în contradicție cu mentalitatea de atunci a Bisericii, permitea acum navigatorilor îndrăzneți precum Columb, Dias, Vasco da Gama, Magellan și alții, să descopere ținuturi noi și bogate, pe care burghezia le transformă rapid în colonii numai bune de exploatat.

În ciuda rezistenței Clerului, Columb a dovedit lumii întregi că Pământul este rotund, ipoteză susținută cu multe sute de ani în urmă și de Copernic – cel care a sfârșit condamnat de Biserica Catolică pentru cutezanța sa.

Descoperind „Lumea Nouă” marele Columb a demonstrat implicit și sfericitatea plantei noastre. Și, încurcați de această noutate absolută, clericii își puneau acum următoarea întrebarea: “Păi dacă Pământul este rotund, ce se vor face bieții oameni așezați pe cealaltă parte a planetei atunci când Isus Hristos va veni din nou să întemeieze regatul Său, căci ei nu-l vor vedea venind?

Acestea erau vremurile… dar lăcomia avea să stingă până la urmă și aceste nedumeriri.

Primii „illuminați” au fost marii navigatori

Este momentul istoric al apariției grupului „Illuminati” sau „Cei Luminați” alcătuit din oameni de știință, matematicieni, fizicieni, astronomi, navigatori și exploratori, care își doreau progresul și se opuneau cu vehemență superstițiilor, obscurantismului, influenței religioase asupra vieții publice și abuzurilor statului.

Illuminati n-au devenit violenți până în secolul al 17-lea. Erau foarte preocupați de incorectitudinea învățăturilor Bisercii de atunci, și se dedicaseră adevărului științific.

Evident că Vaticanului nu i-a plăcut acest fenomen, și s-a apucat să-i vâneze. I-au forțat astfel să se ascundă și să formeze o societate secretă, care după toate probabilitățile a supraviețuit până în zilele noastre.

Pe lângă Nicolaus Copernic, Galileo Galilei și Gian Lorenzo Bernini, din grupul „Illuminati” au făcut parte se pare navigatori precum Vasco da Gama sau Cristofor Columb.

Marile descoperiri geografice au năruit multe dintre percepțiile Bisericii Catolice. Din păcate, la momentul respectiv, Clerul se găsea în slujba claselor exploatatoare aflate la putere cu scopul de a orbi masele și a le exploata mai crunt și prin metode tot mai simple. 

Din pricina noilor descoperiri, epoca feudală cunoaște o mare dezvoltare în domeniul construcțiilor navale. Noutatea dezvăluirii „Lumii Noi”, o lume bogată în aur, a ațâțat tot mai mult poftele burgheziei, care s-a văzut nevoită să investească sume enorme în construirea de nave tot mai mari și încăpătoare, cu ajutorul cărora se transportau bogățiile jefuite din noile ținuturi transformate în colonii.

În aceste împrejurări, locul galerelor mânate prin forța musculară a sclavilor este luat de navele cu pânze care cutreieră mările și oceanele adunând și transportând către bătrânul continent, mirodenii, mătăsuri, aur și alte bogății.

Datorită acestui fenoment orânduirea feudală cunoaște o perioadă de înflorire nemaiîntâlnită, care duce curând la prăbușirea ei și nașterea noii orânduiri sociale, și anume „Orânduirea Capitalistă.”