În Constanta, dacă ai ocazia să discuți cu oamenii care au trăit momentele „renașterii capitalismului” din anii ’90, și care eventual au avut legătură și cu fosta flotă a Navrom, vei descoperi amintiri despre „jaful de la Petromin” și mai puțin, spre deloc, despre fosta mare companie de tancuri petroliere și mineraliere a statului român.

Prezentăm pentru prima dată în spațiul public toate firmele offshore înființate de diversele echipe manageriale ale companiei de navigație Petromin, în perioada 1990 – 2001, în ordine cronologică, împrăștiate prin diverse paradisuri fiscale, pe care ulterior au fost transferate navele din patrimoniul companiei de stat.

Divizarea flotei

Prin H.G. 494 emisă de Guvernul Roman, care și-a produs efectele în perioada 15 mai – 1 iunie 1990, după publicarea în Monitorul Oficial, noua companie Petromin s-a ales cu 89 de nave (petroliere și mineraliere) din flota fostei IEFM Navrom.

Din perspectiva capacității totale de 4.620.000 twd, CNM Petromin devenise peste noapte cea mai mare firmă de shipping cu capital de stat din Europa de Est.

„Politica divizării” și consultanța Băncii Mondiale

Se cuvinte să amintim că aceeași politică de divizare s-a aplicat în mai toate sectoarele transporturilor din România. De exemplu, la fel ca la flotă s-a petrecut și la CFR, unde guvernul a decis de asemenea să rupă în bucăți vechea companie de căi ferate.

Astfel, pe 15 septembrie 1998 a intrat în vigoare H.G. 581/1998 care a divizat Căile Ferate Române (CFR) în mai multe companii feroviare mai mici (Infrastructură, Marfă, Călători, Administrare etc.). 

Și această divizare a fost semnată tot de Traian Băsescu în calitate de ministru al transporturilor, împreună cu premierul de atunci, Radu Vasile, ministrul finanțelor Daniel Dăianu, ministrul muncii Alexandru Athanasiu și ministrul apărării Victor Babiuc.

Rezultatul? CFR Marfă a ajuns în pragul falimentului. CFR Călători este fără profit, iar infrastructura este la pământ. La momentul emiterii acestei Hotărâri s-a argumentat că divizarea s-a făcut „la recomandarea Băncii Mondiale.”

Se ne mai amintim și faptul că, prin Hotărârea Nr. 374/1999 din 18 mai 1999, același ministru al transporturilor, Traian Băsescu, a fost nominalizat negociatorul-șef al Romaniei în relația cu Banca Mondială.

Băsescu, Marinescu și CNM Petromin SA

Nu întâmplător, în fotoliul de director general al Petromin avea să ajungă Călin Dragomir Marinescu. Acesta îndeplinise anterior funcția de șef al Secției a III-a de petroliere a Navrom, iar ulterior, după schimbarea de regim din 1989, a ocupat pe rând pozițiile de primar al Constanței și secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

“Revoluția m-a prins pe post de șef de secție la Navrom, la Secția a III-a de petroliere. O perioadă am rămas și pe această funcție și am fost și mare primar în Constanța, până prin august, când mi-am dat demisia și m-am întors la Navrom. Când m-am întors, nu mai era Navrom-ul, făcusem trei companii. Deci secția noastră a devenit ulterior Petromin” a explicat Călin Marinescu într-o serie de interviuri acordate în 2012 postului Nautica TV din Constanța.

Bine informat probabil, Călin Marinescu a fost primul angajat al marinei comerciale care s-a înscris pe listele Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) în decembrie 1989, devenind astfel președintele filialei locale a acestei noi structuri politice.

După cum aveam să aflăm ani mai târziu, CFSN fusese organizat la București încă din 1987 de grupul condus de Ion Iliescu fiind condus la vârf din militari, prefesori și politicieni comuniști.

Aproape simultan, pe lângă Marinescu, în decembrie ’89 pe listele CFSN Constanța s-au mai înscris și foștii săi subalterni de la Navrom, Traian Băsescu și Ion Jercan – cei doi fiind angajați atunci la Inspectoratul de Stat pentru Navigația Civilă (ISNC), unde Băsescu era chiar Inspector Șef (director general).

Povestea cu primăria a durat până în august 1990, moment în care Marinescu s-a decis să revină la flotă. Perioada coincide cu avansarea lui Traian Băsescu de la ISNC pe postul de subsecretar de stat la București, şef al Departamentului Transporturi Navale.

Câteva luni mai târziu, la propunerea ministrului de stat Anton Vătășescu (însărcinat cu activitatea industrială și comercială), pe 30 aprilie 1991 Traian Băsescu este numit ministru al transporturilor în „Guvernul Roman 2.”  

La nici două luni distanță, în iunie 1991, Călin Marinescu este numit și el secretar de stat în cadrul aceluiași minister, ulterior devenind membru în Consiliul Împuterniciților Statului (CIS) şi preşedinte al Consiliului de Administrație (CA) al nou înființatei CNM Petromin SA.

Fără îndoială, acesta este grupul care a gândit celebra Hotărâre 494 din 9 mai 1990, prin care s-a făcut divizarea IEFM Navrom în cele trei subunități juridice independente cu acționariat de stat: CNM Navrom SA, CNM Romline SA și CNM Petromin SA.

„Caracatița Petromin”

După revenirea la flotă, Călin Marinescu demarează marile asocieri ale Petrominului cu diverse grupuri private străine, afaceri controversate în urmă cărora, în anii ce au urmat, mulți dintre angajații companiei aveau să dea cu subsemnatul în fața procurorilor.

1991 – Flota „TOMIS” din La Valletta, Malta

Flota „TOMIS” din Malta a rezultat în urma asocierii CNM Petromin cu grupul ERMIS Maritime din Grecia, deținut de omul de afaceri Giannis Alafouzos.

Subordonată firmei mixte de management Minerva Shipping Company, această flotă a fost alcătuită, în perioada 1991-1992 din 8 nave ce aparțineau CNM Petromin. Omul care a pus bazele asocierii este fostul director general al CNM Petromin, Călin Dragomir Marinescu sprijinit de fostul ministru al transporturilor Traian Băsescu.

1991 – Flota „PETROKLAV” din Monrovia, Liberia

Flota „PETROKLAV” din Monrovia a fost înființată de CNM Petromin în asociere cu grupul norvegian de shipping Klaveness Marine, Oslo.

Afacerea a făcut obiectul dosarului judiciar „Flota” în care au fost implicate nume sonore din marina civilă precum Călin Dragomir Marinescu, Traian Băsescu, Virgil Toanchină, Nicolae Romanuel Posedaru, Constantin Bobeș, Valentin Ilie Zeicu, Anton Beziris, Constantin Șuteu și alții. Mai multe informații despre Dosarul afacerii Petromin-Klaveness aici.

1991 – Flota „NUMERICĂ” din La Valletta, Malta

Aceste trei societăți offshore din „flota numerică” au fost înființate pentru a transfera tot atâtea nave din parcul Petromin în legislația malteză. Nu există date cu privire la navele care au fost transferate în patrimoniul acestora.

În schimb, putem afirma cu siguranță că cele trei offshore-uri au existat, informațiia fiind verificată prin scurgerea de date cunoscută ca Paradise Papers. După intrarea în procedură de insolvență a CNM Petromin (2011), și aceste trei societăți din Malta au intrat în dizolvare.

Necesitatea asocierii cu firme străine

„Ne-am dorit aceste asocieri pentru că fără un management competitiv nu ai cum să te descurci pe piața internațională. Noi eram veniți din socialism… ” a explicat Călin Marinescu, fostul director general al Petromin.

La aceeași concluzie avea să ajungă și Mihai Enache, fostul director general al CNM Romline în perioada 1990-1993. Acesta a recunoscut într-un interviu realizat de jurnalistul Ion Tița-Călin, publicat în cotidianul Cuget-Liber pe 5 noiembrie 2013, că „nimeni din România nu știa ce înseamnă bareboat-ul” nici măcar la nivelul anului 1993.

Într-adevăr, cu mici excepții din zona comerțului exterior, statul român pregătise orice în materie de marină mai puțin oameni de business, capabili să construiască în noua realitate economică de după 1989.

1992 – Flota „FLEETLINE” din Monrovia, Liberia

Fleetline Shipping Corporation a fost înființată de CNM Petromin, și administrată de directorii români Eugen Gheorghe și Mihai Gache. Fleetline a avut patru subsidiare (Astrolabe, Brilliant, Companion și Denarius), toate înmatriculate în Liberia, pe care au fost transferate tot atâtea nave din flota CNM Petromin.

Este și cazul mineralierului BĂILEȘTI de 54.158 TDW, construit în 1982 la Ș.N. 2 Mai – Mangalia. În 1983 nava a intrat în patrimoniul IEFM Navrom, iar din 1990, după divizarea Navrom, a fost repartizată în flota CNM Petromin.

Un an mai târziu, în 1992, nava BĂILEȘTI a făcut parte dintr-un grup de patru mineraliere date de Petromin în administrarea firmei grecești Kassos Maritime Enterprise Ltd., Pireu. Din grup a făcut parte și mineralierul BLAJ.

Marile dosare ale Petromin

Aproape că n-a existat asociere a Petrominului din etapa 1990-1993, care să nu fi făcut obiectul unui dosar penal. Procurorii au anchetat sute de persoane și zeci de firme, de multe ori chiar abuziv, pentru ca în final toate aceste investigații să-și dovedească lipsa de utilitate având în vedere că inculpații au fost mereu achitați de instanțele de judecată.

Dosarului Penal Nr.9/PMF/1994 – Cercetările în cauză au fost demarate în septembrie 1993, dosarul fiind întocmit de procuorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa – Secţia Maritimă şi Fluvială. Ancheta a vizat asocierea CNM Petromin cu grecii de la ERMIS Maritime. Rezultatul? După 17 ani de anchete și procese interminabile, toți cei inculpați au fost achitați. PREZENTAT AICI

Dosarul Penal Nr.20/P/2002 – A fost deschis în 2001 și instrumentat pe parcursul a trei ani, în perioada 2001-2004, de Parchetul Național Anticorupție (PNA). Ancheta a urmărit activitatea Petromin din etapa 1991 – 2000, filă cu filă, contract după contract.

La acest dosar au lucrat procurorii Vasile Drăgici, la acel moment șeful secției de combatere a corupției din PNA și Ioan Oțel, șeful PNA Constanța (decedat pe 21 iunie 2011). Rezultatul? Un mare ZERO prejudiciu și achitări pe toată linia. PREZENTAT AICI

1992 – Flota „MINERALIERE” din La Valletta, Malta

1992 – „GROMAR” și „OCTOPUS” din La Valletta, Malta

Din datele existente, armatorul grec Vassilis M. Gourdomichalis, proprietarul firmei de shipping Gourdomichalis Maritime SA, a înaintat în 1992 o ofertă de „consultanță” CNM Petromin în vederea închirierii navelor FETEȘTI și VOINEASA. Pentru a beneficia de aceste servicii de consultanță, compania Petromin trebuia să le achite grecilor, nu mai puțin de 500.000 USD.

Ulterior a luat ființă societatea malteză Gromar Chartering deținută de CNM Petromin în asociere cu Gourdomichalis Maritime SA, firmă care administra două subsidiare de unică navă (Voineasa Shipping și Fetești Shipping) pe care au fost transferate navele cu același nume: FETEȘTI (rebotezată „Kavo Matapas”) și VOINEASA (rebotezată „Kavo Maleas”).

La sfatul omului de afaceri grec Gourdomichalis, Călin Marinescu a mai înființat și Octopus Shipping care funcționa ca reprezentanță locală a CNM Petromin în portul Pireu, acolo unde au și fost detașați câțiva angajați români pentru administrarea contractului Petromin-Gromar.

Din 1993 flota a trecut în administrarea FPS

În urma scandalului politic iscat în jurul flotei comerciale, pe 11 ianuarie 1993 companiile de navigație „Navrom”, „Petromin” și „Romline” au fost scoase de sub controlul Ministerului Transporturilor, prin trecerea a 70% din capital la Fondul Proprietății de Stat (FPS) și a 30% la Agenția Națională pentru Privatizare (ANP).

Pe actele de transmitere stau semnăturile lui Florin Georgescu, ministrul Economiei și Finanțelor de atunci (devenit vice la Banca Națională), Emil Dima președintele FPS (fost senator PSDR) și Aurelian Dochia președintele ANP (devenit consultant pentru Banca Mondială).

Noua putere politică l-a promovat ministru al transporturilor pe inginerul de căi ferate Paul Teodoru – fost angajat al Întreprinderii de Semnalizări și Automatizări Feroviare.

În aceste împrejurări și conducerea Petromin a fost înlocuită, la cârma companiei fiind numiți, pe 22 iunie 1993, următorii:

• Andrei Caraiani – director general (decedat pe 26 octombrie 2013)
• Constantin Lucaciu – CLC, director comercial (născut în 1943 în localitatea Siret, jud. Suceava)
• Viorel Stănilă – director economic
• Paul Dinulescu, CLC

Colaborator al fostei Securități

Conform unor foto-documente publicate în august 2008 de ziarul Dezvăluiri din Constanța, Andrei Caraiani a colaborat cu Departamentul Securității Statului înainte de 1989.

Potrivit publicației citate, numele directorului Petromin apărea în „Registrul repertoar al surselor Securităţii Statului din cadrul PCR Constanţa” alături de cele ale altor persoane din domeniul maritim, după cum urmează:

• Vasile Blănaru – Comandant de cursă lungă, devenit Directorul comercial şi de infrastructură la CN APM
• Aurel Carp – numit Prefect de Constanța (1991-1992) la propunerea lui Traian Băsescu
• Victor Fiacescu – Comandant de cursă lungă, numit în perioada CDR director la CNM Petromin
• Ion Cărbunaru – după 1989 director tehnic și expert la Departamentul Transporturi Navale din Ministerul Transporturilor
• Corneliu Idu – director la CNM Navrom și CNM Romline (1990 – 1991), armator, proprietar al grupului de firme Octogon, acționar Comvex SA

Mărturia lui Călin Marinescu

După cum avea să explice Călin Marinescu, echipa numită în vara lui 1993 la conducerea Petromin nu avea experiență în management maritim, noii directori fiind obligați să apeleze tot la sfaturile foștilor șefi ai companiei:

„Singurul care venea din flotă era Caraiani, pentru că lucrase jumătate de an director tehnic la Navrom, în grija mea, iar înainte lucrase la Registrul Naval (fosta Regie Autonomă „Registrul Naval Român” – n.a.).

Lucaciu era comandant venit direct de pe navă, iar Stănilă era de la schimb valutar, dar Stănilă mai știa… Și mai era Paul Dinulescu, care lucrase la Romline comandant instructor sau ceva… „ a povestit Călin Marinescu

1993-1995 Flota „PETRO” din La Valletta, Malta

1993-1995 „IRIS” și „ANTHOUSSA” din La Valletta, Malta

Campania de presă împotriva Petromin

Prima anchetă despre situația flotei maritime a fost una parlamentară, deci politică, realizată în perioada 1993-mai 1994 sub coordonarea senatorului PDSR, Romul Petru Vonica.

În paralel, presa vremii “investiga” și ea situația companiilor de navigație deținute de stat, chiar dacă, de cele mai multe ori, ziariștii relatau bazându-se pe chestiuni auzite, și prea puțin pe informații verificate.

De exemplu, sub titlul “Negocierile politice vor stopa ancheta Petromin?” iată ce scria gazetarul Dan Constantin într-un material publicat în cotidianul Libertatea, numărul 1265 din 7 martie 1994, despre situația de la flotă.

„La Constanța, organele de anchetă continuă cercetările în cazul contractelor controversate de asociere semnate în anii 1991 și 1992 de conducerea companiei de navigație “Petromin” cu o serie de armatori străini. Trei foști directori ai companiei și fostul șef al Departamentului transporturilor navale se află sub stare de arest, recursul avocaților pentru continuarea cercetărilor în libertate fiind respins.

Evident, informațiile despre mersul anchetei sunt foarte “subțiri”, presa beneficiind doar de “ajutorul” avocaților care lansează doar ceea ce consideră că ar fi în avantajul clienților.

Ancheta de la “Petromin” este urmărită cu maximă atenție și de forțele politice, în primul rând de Partidul Democrat. Dl. Traian Băsescu, membru marcant al acestei formațiuni politice, este direct interesat ca ancheta Petromin să nu ducă la un proces public în care să fie puse sub lupă contractele de asociere încheiate în timpul ministeriatului său.

Agitația lui Băsescu din ultimele trei săptămâni a fost generată și de ancheta începută în Grecia, în care cap de afiș este armatorul Alafouzos. O implicare panală în anchetă a domnului Băsescu ar fi dezastruoasă pentru PD, și pentru a evita acest risc, calea cea mai directă ar fi stoparea anchetei de la Petromin.

Surse neoficiale au precizat reporterului “Libertatea” că la runda de negocieri de săptămâna trecută dintre PDSR și PD “echipa trandafirului” ar fi solicitat celor de la “trei roze” o domolire a cercetărilor de la Constanța.

Remanierea de ieri a Executivului anulează speranțele PD spre o asemenea evoluție.

Prin rămânerea la Ministerul de Interne, într-o poziție cheie a domnului general George Ioan Dănescu și numirea lui Aurel Novac la transporturi, credem că șirul dezvăluirilor spectaculoase în “Scandalul flotei” va continua.„

Tentativa de privatizare cu „Forum Maritime”

În anul 1995 s-a încercat privatizarea in integrum a managementului CNM Petromin cu firma „Forum Maritime” înmatriculată în Panama, administrată din Pireu, deținută de omul de afaceri grec Stelios Katounis.

Această decizie, oarecum neașteptată la acel moment, a fost precedată de vizita premierului Nicolae Văcăroiu în Grecia, acolo unde s-ar fi discutat inițial detaliile acestei tranzacții.

Artizanul „combinației” a fost iordanianul de origine palestiniană Fathi Taher, fost partener de afaceri cu statului român (prin ICE Dunărea) încă din anii ’70.

Dar contractul a căzut, iar Petromin a rămas în continuare în administrarea statului român prin FPS, singurul păgubit fiind grecul Katounis, care ar fi pierdut 25 de milioane UDS.

În vedere recuperării prejudiciului, armatorul Katounis a deschis mai multe procese în România, până când, în august 2000, dosarul „Forum Maritime împotriva României” a ajuns pe masa judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Problemele întâmpinate de omul de afceri grec au constituit un exemplu util pentru toți potențialii investitori străini, avizați astfel să stea departe de afacerile cu statul român.

1995 – Flota „NEPTUNE” din La Valletta, Malta

După ce, din anul 1993, flota a fost trecută de la Ministerul Transporturilor în subordinea și administrarea Fondului Proprietății de Stat (FPS), la data de 1 ianuarie 1995 s-a decis închiderea companiei mixte „MINERVA.”

Cu toate acestea, statul român n-a renunțat la asocierea cu grecul Alafouzos, firma „MINERVA” fiind înlocuită cu o nouă companie mixtă denumită „NewCom” (de la „noua companie”) și redenumită ulterior „NEPTUNE SHIP HOLDINGS” Ltd. cu sediul la aceeași adresă (căsuță poștală) din Malta.

Prin înființare a 11 societăți subsidiare offshore de unică navă în Malta, sub managementul „NEPTUNE SHIP HOLDINGS” flota TOMIS din Malta a fost transformată în flota „NEPTUNE.”

Directorii Dimitrios Seretis, Thalia Kalafati și Ekaterini Edward Miaouli a fost numiți de Giannis Alafouzos (Ermis Maritime) pentru a-i reprezenta interesele în această nouă asociere CNM Petromin (Neptune) – Ermis.

1997 – Flota „LARA” din Panama

În 1997 a fost înființată compania de management Lara Maritime Enterprises SA cu sediul în Panama City, Edificio Torre Universale, Piso 12 Avenue Federico Boyd, care deținea mai departe subsidiarele Cape Athos Shipping și Cape Sounion Shipping cu sediul la aceeași adresă (171 Old Bakery Street) din La Valletta, Malta – acolo unde CNM Petromin își ținea majoritatea firmelor offshore de unică navă.

Așa cum se prezintă și-n tabelul de mai sus, acționarii juridici ai celor două subsidiare erau Lara Maritime și Ganado Trustees & Fiduciares, cea din urmă fiind o companie cu sediul în Mala, înființată pe 4 februarie 1986 și deținută la vedere de avocatul maltez Adrian Michael Gabarretta (autorul lucrării Maritime liens and mortgages under Maltese law). Evident că nu avocatul Gabarretta era proprietarul real al afacerii.

Auditul extern din 1998

Conform unui Due Diligence realizat de experții ABN AMRO Bank, compania Petromin mai deținea la nivelul anului 1997 “un număr de 72 de nave din care: 47 vrachiere, 17 petroliere, 7 mineraliere şi o navă de aprovizionare.

O parte din aceste nave erau operate şi administrate de către PETROMIN, altele erau operate cu contracte de navlosire, iar altele erau operate în cadrul unor societăți mixte sau în cadrul unor contracte de management.”

În privința situației împrumuturilor contractate până la acel moment, în numele şi pentru navele CNM Petromin, indiferent de forma de contract sau de societate, acestea totalizau 160.352.335 USD, pentru care erau deja ipotecate mai multe nave din flota Petromin.

Totodată, raportul întocmit în iunie 1998 de ABN AMRO, menționa și următoarele aspecte despre activitatea comercială a CNM Petromin:

„Piața dry bulk (mineraliere / vrachiere) s-a aflat în criză o lungă perioadă de timp, cu rate şi valori ale navlurilor la niveluri reduse. La ratele actuale este virtual imposibil a se opera în condiții de profit, în special ţinând cont de provizioanele necesare pentru verificarea la uscat a navelor (este vorba despre inspecţia navelor şi lucrările de doc cerute de regulile de registru).”

Planul de privatizare în scopul lichidării

După ce întreaga flotă a fost „verificată” de auditorii externi olandezi, guvernul Radu Vasile a emis HG nr. 362 din 3 iulie 1998 pentru aprobarea „Strategiei de privatizare a societăţilor comerciale pentru anul 1998” care prevedea următoarele măsuri dedicate domeniul maritim:

„În domeniul transportului maritim se vor avea în vedere două obiective principale privind procesul de restructurare şi privatizare a companiilor de navigaţie. Pe de o parte, menţinerea unei capacităţi de transport maritim cât mai mari, sub operarea companiilor româneşti, iar pe de altă parte, menţinerea unui control al statului numai pentru realizarea nevoilor strategice şi de apărare a ţării şi pentru valorificarea potenţialului porturilor româneşti.

Restructurarea actualelor trei companii de navigaţie se va face prin înfiinţarea unei companii naţionale de transport maritim, cu nave provenite de la „Navrom”, „Petromin” şi „Romline”, a unei companii specializate în transportul de containere, cu nave provenite de la „Romline”, şi a unei agenţii de personal navigant. Compania naţională urmează a se privatiza ulterior, cu păstrarea acţiunii nominative de control.

Patrimoniul rămas la cele trei companii va fi privatizat în totalitate, în mai multe etape. Iniţial se va proceda la transformarea contractelor de închiriere (bare-boat) a navelor în contracte de vânzare, într-un termen de maximum un an. În următoarea etapă se va proceda la divizarea companiilor şi la privatizarea societăţilor comerciale rezultate din aceasta.

Companiile formate prin restructurarea celor trei companii actuale vor putea să-şi protejeze navele, prin înfiinţarea unor filiale şi transferarea navelor acestor filiale. În acest sens, se va elabora o metodologie care urmează să fie aprobată, prin ordin comun, de către ministerele cu atribuţii în acest domeniu.

Pentru protejarea navelor şi întărirea poziţiei pe piaţă a companiilor nou-formate, a filialelor acestora sau a subsidiarelor, precum şi a companiilor private care au preluat nave în procesul de privatizare, va fi adoptat cadrul legal necesar instituirii regimului special pentru activitatea de transport maritim internaţional.”

Din toate cele prevăzute în această Hotărâre un singur lucru s-a întâmplat, și anume, privatizarea prin vânzarea navelor. În rest, toate celelalte au rămas doar pe hârtie, simple intenții, compania Petromin fiind împinsă cu pași mici dar siguri spre faliment și lichidare.

Astfel, în intervalul 1996-2000 s-a aplicat așa-zisa “privatizare prin vânzarea activelor” , navele Petromin fiind vândute, una după alta, unor firme private de shipping românești și străine.

S-a ajuns astfel la „restructurare” care s-a desfăşurat în trei etape, din 1998 până la finalul anului 2009, și care avea să se încheie prin lichidarea companiei. Anticameră a falimentului, această procedură urmărea, cel puțin teoretic, achitarea datoriilor şi deblocarea activităţii comerciale a Petrominului.

La finele lunii aprilie 2011, printr-o decizie a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) compania a fost „reprofilată” către transportul fluvial. Soluția nu reprezenta prima iniţiativă de genul acesta, CNM Petromin fiind proprietara, sau mai bine zis fosta proprietară, a împingătorului fluvial „Pluton” (navă ce a fost executată silit de ANAF).

Angajații Petromin la CEDO

În urma judecării Dosarului Minerva (Nr.9/PMF/1994), chiar dacă toate persoanele acuzate au fost achitate de instanțele românești, o parte dintre foștii inculpați au atacat statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), primind astfel despăgubiri individuale de zeci și sute de mii de Euro.

Tribunalul a arătat în motivarea acestei decizii că „viaţa familială a reclamanţilor a fost afectată, şi a subliniat mediatizarea excesivă a cauzei.”

Insolvență cu mascați

Pe 23 martie 2011 compania Petromin a intrat oficial în insolvenţă. Lichidator a fost desemnată Dăscălescu & Co SPRL, nume binecunoscut în domeniul maritim din Constanța, având în vedere că aceeaşi societate profesională s-a ocupat şi de falimentul CNM Romline, Ronav Group sau MTC-TV Constanța (fosta televiziune a ministerului transporturilor).

După intrarea în procedura de insolvență, conducerea de atunci a Petromin a fost acuzată că refuză să predea anumite documente lichidatorului.

Și, așa cum se obișnuiește pe la noi, sediul din Portul Constanța al societății a fost vizitat de „mascați” din dispoziția procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

În aceste condiții, pe 1 iunie 2011, până și ultimul director al societății, Florentin Chiforeanu, a fost săltat de polițiști și acuzat de abuz în serviciu:

„Vor fi audiaţi sub aspectul comiteriii infracţiunii de bancrută frauduloasă şi refuzul de a pune la dispoziţie documentele” declara, la data evenimentelor, procurorul Teodor Niţă.

După cum putem constata, istoria Petromin a debutat cu mascați și procurori în 1993, și tot așa avea să se încheie, din păcate, în anul 2011.

Mai presus de orice închipuire, toate aceste dosare judiciare aveau să-și dovedească în timp lipsa de utilitate, având în vedere că după toată tărășenia ne-au mai rămas doar amintirile.

Consiliul Împuterniciţilor Statului CNM Petromin (1991-1993)

Directorii generali ai CNM Petromin (1990-2011)

Directorii și Sefii de servicii ai CNM Petromin (1991-1993)

Vă invităm să parcurgeți și celelalte părți ale demersului nostru istoric și jurnalistic denumit „Adevăratul Dosar Flota” prin accesarea butonului de mai jos.