REDACȚIA

Salutul cu tunul. Tradiția celor 21 de salve

Tradiția salutului cu tunul vine din marină. Nu se știe cu exactitate care este originea acestei forme de politețe navală, dar obiceiul există încă din perioada în care primele corăbii au fost dotate cu artilerie la bord.

Cu mult timp în urmă, cercetătorul britanic M. A. Sion spunea că, la începuturi, salutul cu tunul era adresat Divinității și nu omului: trei lovituri de tun pentru Sfânta Treime.

Regele Mihai I

Mai apoi, atunci când această politețe a devenit răspândită și pe uscat, toate saluturile destinate diferitelor grade militare sau funcții au fost diferențiate prin numărul loviturilor.

Cele 21 de salve corespund onorului rangului cel mai înalt din ierarhie. Acesta este cel mai mare salut, iar cifra 21 rezultă din 3, adică a Treimii, cu numărul 7 sau numărul lui Dumnezeu, deoarece în 7 zile a fost rânduită Lumea celor muritori.

Descărcarea voluntară a armelor este semnul păcii

În zilele noastre, cu 21 de lovituri de tun sunt salutate capetele încoronate, șefii de state, sărbătorile naționale și tot cu 21 lovituri, navele de război atunci când intră într-un port străin salută pământurile acelei țări.

Garda-Celor-21-de-focuri

Tot conform acestei tradiții, la moarte unui ofițer cu grad superior se trag câte 3 focuri din 7 arme, pentru ca Dumnezeu să-i primească în pace sufletul luptătorului căzut la datorie.

Numai Țarul, în fostul imperiu al „Sfintei Rusii” era salutat cu 31 lovituri de tun.

În imaginile video de mai jos, filmate în anul 1942, poate fi văzut Regele Mihai I, în uniformă de marină, în timp ce inspectează Aerodromul Mamaia de lângă Constanța, care a funcționat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.