În timpul vizitei din Statele Unite ale Americii, pe 09.06.2017, chiar înaintea conferinței de presă, Klaus Iohannis și Donald Trump au făcut, așa cum se obișnuiește, un schimb de cadouri simbolice.

În timp ce Klaus Iohannis a primit de la Trump o vază personalizată cu logo-ul Casei Albe, președintele României i-a oferit președintelui American o copie a sabiei lui Ștefan cel Mare.

Sabia a fost realizată din oțel de Toledo, acesta fiind cel mai calitativ material disponibil în Eviul Mediu pentru fabricarea armamentului. Mânerul este în formă de cruce și împodobit cu stema Moldovei.

Are o lungime de 125 cm, din care lama are 102 cm, cu mânerul îmbrăcat în fir de argint împletit. Sabia cântărește 2,5 Kg. Mânerul se termină cu un buton aplatizat sub formă de disc, placat cu aramă. Pe fața superioară a discului apre gravat în slavonă “Eu domnul Ștefan, voievod” și semnul crucii.

Simbolistica

Ştefan cel Mare şi Sfânt este domnitorul care a ţinut frâiele Moldovei timp de 47 de ani (1457-1504), a purtat 42 de războaie şi a pierdut doar cinci.

Ștefan este recunoscut ca apărător al Creştinătăţii, ctitor de biserici, cetăți şi mânăstiri. S-a făcut cunoscut lumii ca mare conducător militar și strateg, apărător al Europei împotriva turcilor şi a islamului.

Nu întâmplător, Papa Sixtus al IV lea i-a conferit lui Ștefan cel Mare titlul de “athleta christi”, şi două daruri, un steag de luptă şi o sabie realizată în atelierele armurierilor italieni, binecuvântată personal de Papă şi blagoslovită special la Roma.

Spada lui Ștefan cel Mare se află expusă în sala armelor la muzeul Topkapî din Istambul – clădirea fostului mare palat al sultanilor otomani.

Ar fi ajuns în posesia turcilor oferită de către Alexandru Ilaş, fiul lui Petru Rareș, ca semn de mulțumire pentru că urma să fie numit la tronul Moldovei. Sunt istorici care susțin totuși că sabia respectivă era doar o copie, și nu cea originală.

Profilul lui Ștefan cel Mare de Grigore Ureche în „Letopisețul Țării Moldovei”

„Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoria fără giudeţiu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai.

La lucruri de războaie era meşter, unde era nevoie însuşi se viriea, ca vazându-l al săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, ca ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.

Mai apoi, după moartea lui, şi feciorul său, Bogdan Vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum se tâmpla din pom bun, roadă bună iase.

Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiiau toţi că s-au scăpatu de mult bine. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan Vodă, nu pentru sufletu, ce iaste în mâna lui Dumnezeu, că el incă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, care niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au agiunsu.

Fost-au mai înainte de moartea lui Ştefan Vodă într-acelaşi anu iarna grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa niciodinioară şi decii preste vara au fostu ploi grele şi puhoaie de apă şi multă înecare de apă s-au făcut.„