Ați auzit deja de conceptul “fast-fashion” sau moda care trece repede, promovat de multinaționale precum Zara, H&M, C&D și alții. Dar ce spuneți despre mobilierul care trece la fel de repede, supranumit “fast-furniture”? Ei da, există și așa ceva!

Atunci când o singură companie deține 361 de mega-magazine de mobilă, ce sunt adevărate depozite cu vânzare, poate e cazul să ne întrebăm cum reușește să-și păstreze activ lanțul de aprovizionare. 

În 2019, la finalul lunii iunie, în centrul comercial Tom din Constanța s-a deschis primul punct de colectare IKEA. Este cel de-al treilea de felul acesta din întreaga țară, după cele deschise în Brașov și Timișoara.

Mulți constănțeni s-au bucurat probabil că nu trebuie să mai bată drumul până la București, pentru a cumpăra râvnitele obiecte de mobilier ale grupului suedez. Puțini știu însă că la capătul acestui lanț comercial se află pădurile noastre seculare.

Lemnul reprezintă principala materie primă utilizată de marii producători de mobilier precum IKEA,  acei copaci frumoși ai pădurilor noastre care ajung la gaterul Schweighofer din Sebeș, în fabricile subcontractorilor, și în final pe rafturile magazinelor IKEA. Plătim cu sănătatea fiecare produs „ieftin” achiziționat de la aceste lanțuri. Și scriu asta ca să nu spună nimeni că nu s-a știut.

IKEA, un studiu de caz răvășitor

Compania care avea să revoluționeze producția și vânzarea mobilierului la nivel mondial n-a fost nici americană, nici chineză, nici germană. Primii care au adus pe piață conceptul inovator al “mobilierului-rapid” au fost suedezii de la IKEA.

Dacă în urmă cu doar 30 de ani, mobila din casele noastre era o chestiune stabilă, permanentă și de lungă întrebuințare, care se lăsa chiar moștenire din generație în generație, începând cu IKEA obiectele de mobilier au devenit brusc ieftine, în general de slabă calitate, și evident ușor de înlocuit.

În timp ce spaniolul Amancio Ortega Gaona, propritarul Zara, a transformat industria confecțiilor în “fast-fashion” ei bine același lucru i-a reușit lui Feodor Ingvar Kamprad în domeniul mobilierului. Cei doi miliardari seamană din multe puncte de vedere.

Născut într-o familie săracă, Ortega s-a angajat prima dată la vârsta de 14 ani, lucrând încă din prima zi într-o croitorie. Simlar, în 1943, pe când avea doar 17 ani, Ingvar Kamprad a înființat IKEA, în orășelul suedez Almhult.

Alegerea numelui de brand “Zara” a fost o chestiune inspirată de filmul “Zorba Grecul,” în timp ce marca IKEA vine de la inițialele fondatorului companiei: “I” de la Ingvar, „K” de la Kamprad, „E” de la Elmtaryd și „A” de la Agunnaryd – ultimele două fiind satul și ferma unde a copilărit suedezul.

Culorile mărcii au fost împrumutate din drapelul Suediei, o  superbă țară scandinavă care se laudă cu măsurile pe care le-a adoptat în privința protejării mediului.

Se spune că Ingvar și-a dorit o viață mai bună pentru semenii săi, gândind un sistem prin care mobilierul și toate accesoriile necesare unei gospodării, să devină accesibil omului de rând.

Modelul său de afaceri, moștenit azi de IKEA, se bazează pe rularea unor volume foarte mari de obiecte de mobilier, la costuri reduse.  Astfel, IKEA achiziționează mobilier direct de la mici producători, în volume mari , la prețuri negociate foarte jos cu furnizorii, pe care le vinde mai departe prin intermediul lanțului său specializat de magazine, la prețuri mici, situație ce generează un rulaj rapid și profituri în creștere.

Un trecut nazist…

Un alt fapt interesat este legat de personalitatea fondatorului IKEA. Toată viața sa, Ingvar Kamprad a ținut morțiș să pară un tip modest, chiar sărac, fără case, mașini și vacanțe de lux. Dar avea să se dovedească că discreția lui Ingvar nu era totuși întâmplătoare.

Pe vremea când a fondat IKEA, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ingvar făcuse parte din Partidul Nazist Suedez, având o educația pro-germană cu inclinații fasciste. Atunci când aceste aspecte au devenit publice, undeva pe la începutul anilor ’90, proprietarul IKEA și-a cerut public scuze.

IKEA anchetată pentru evaziune fiscală

În urma dezvăluirilor apărute în presă, în loc ca activitățile IKEA să devină ceva mai transparente, misterul din jurul acestui colos financiar s-a adâncit.

Iar miezul problemei sunt bani. În loc ca profiturile corporației să ajungă la niște persoane fizice sau juridice, la acționarii la vedere, banii produși de afacerea IKEA se scurg de fapt în buzunarele unei fundații aparent caritabile.

Ingvar Kamprad a creat un lanț de societăți offshore prin intermediul căruia sumele obținute din afacerea IKEA au ajuns, total netrasparent, în conturile unei fundații din Olanda. Sistemul a fost gândit pentru a evita plata taxelor cuvenite statului Suedez, motiv pentru care, din 2017, IKEA a devenit subiectul unei anchete a Comisiei Europene privind modul în care “Inter IKEA” a evitat plata taxelor în Olanda (acolo unde-și are sediul central).

În presa internațională au fost publicate mai multe variante care prezintă presupusa schemă de evitare a taxării utilizată de IKEA. Spunem că este doar “presupusă” deoarece, în realitate, nimeni n-a reușit să identifice cu precizie circuitul banilor, a modului în care încasările acestui grup se plimbă din entitate în entitate, până când urma le este pierdută.

La finalul anului 2019, agenția de știri Reuters anunța de la Bruxelles că proprietarii IKEA urmează  să fie obligați să achite milioane de Euro fiscului olandez. Cam acestea sun rezultatele anchetei Comisiei Europene, după doi ani de zile, cu privire la modul în care IKEA a primit înlesniri fiscale pe teritoriile mai multor state europene.

Și totuși, fără sprijinul autorităților fiscale ale statelor care găzduiesc entități IKEA, schema de evitare a taxării pusă la punct de suedezi n-ar fi fost posibilă.

Pădurile noastre devin “mobilier ieftin”

Ca orice multinațională care se respectă, IKEA vânează constant noi locuri de unde să-și extragă cea mai importantă materie primă. Anual, 1% din tot lemnul tăiat pe planeta Pământ, ajunge la producătorii lanțului IKEA. Discutăm de 13 milioane de metri cubi de lemn masiv.

Iar cea mai dureroasă parte a poveștii noastre începe abia acum: România se află pe lista țărilor de un IKEA își extrage necesarul de lemn, alături de China, Ucraina și Rusia (Siberia).

Așa a ajuns țara noastră subiectul unui documentar realizat de Netflix, în care se arată cum traficanții de lemn defrișează Parcul Național Domogled – Valea Cernei.

„România e o țară cheie pentru producția de mobilier IKEA. Uneori, dacă vă uitați pe eticheta albă, veți vedea că scrie Made in România. Poate proveni de aici” explică în cadrul documentarului, activistul de mediu Gabi Păun, de la organizația Agent Green.

Situația a fost scăpată de sub control în ultimii 20 de ani, din momentul în care guvernul a permis corporațiilor internaționale accesul la domeniul exploatărilor forestiere. Din punct de vedere economic, doar arborii sănătoși au o valoare mare de piață, motiv pentru care fix aceștia sunt tăiați de “braconierii lemnului.”

Din pădure, arborii tăiați legal și ilegal, ajung direct la societăți de prelucrare a lemnului precum Holzindustrie Schweighofer din Sebeș. Austriecii prelucrează aici cca 1,5 milioane de metri cubi de lemn anual, Schweighofer fiind cel mai mare procesator de masă lemnoasă din România.

Anii trecuți, cei de la Agent Green au urmărit și filmat un camion plin cu butuci tăiați din Parcul Național Retezat, din pădure până la poarta companiei Schweighofer, tocmai pentru a proba că austriecii acceptă lemn tăiat ilegal.

Și mergând pe acest fir, organizația non-guvernamentală avea să descopere că unul dintre cei mai importanți clienți ai lemnului prelucrat de Holzindustrie Schweighofer este grupul IKEA.

În condiții similare precum cele din România, IKEA a fost prinsă în flagrant în timp ce tăia ilegat păduri virgine din Siberia, Rusia (2014) și Ucraina (2018).

Desigur, toate aceste activități ilegale sunt strâns legate de corupție, vizate fiind statele în care justiția preferă să privească în altă direcție atunci când vine vorba de interesele unor coloși economici precum IKEA.