Desigur , lumea lui Bond este o ficțiune incitantă dar în realitate la MI6 munca este una foarte serioasă și de multe ori periculoasă. Ca să ne familiarizăm puțin cu domeniul abordat, trebuie spus că “agentul” este acela care mișcă informația dintr-o parte în alta, în timp ce persoanele însărcinate cu recrutarea de agenți sau informatori sunt “ofițerii de informații.” Și agenții si ofițerii sunt considerați la nivelul înțelegerii comune drept spioni.

Indiferent despre care anume discutăm, ofițeri, agenți sau informatori, fiecare categorie are importanța sa deosebită în schema culegerii și valorificării informațiilor.

Ofițerii de informații sunt specializați pe zone de acțiune, agenții sunt la rândul lor de mai multe feluri – agent simplu, agent dublu sau chiar triplu – în timp ce informatorii sunt și aceștia categorisiți în funcție de domeniul și mediul în care activează. O rețea alcatuită din mai multi agenți formează o „agentura” sub coordonarea unui ofițer de informații. 

Pentru ca sistemul informativ să poata funcționa, din acest lanț nu trebuie să lipsească niciuna dintre categoriile enumerate. Atunci când schema nu este completă apar disfuncționalități imposibil de contracarat, întrucat ofițerii nu pot face treaba agenților sau pe cea a informatorilor, reciproca fiind valabilă.

Cea mai mare temere a unui ofițer de informații rezidă din posibilitatea ca pe urmele sale să fie o echipă de supraveghere ostilă, care să afle unde și cu cine anume se întâlnește, situație care-i poate deconspira activitatea și sursele. 

Pentru siguranță, ofițerul, atunci când se întâlnește cu una dintre  sursele sale, parcurge o rută anti-supraveghere. În cazul în care observă o figură de cel mult 2 ori în timpul acestei „plimbări”, el va abandona întâlnirea fără preaviz.

Regulile de bază sunt valabile și pentru agenți și pentru informatori. Fiecare trebuie să-și apere spatele, adică anonimatul activităților. Dacă observi că esti urmărit, nu are rost să încerci să te faci nevăzut la primul colț de stradă, pentru că vei atrage inutil atenția – nimeni nu scapă de urmăritori dacă aceștia sunt profesioniști. După cum spun profesioniștii domeniului „ruperea filajului” este aproape imposibilă.

Cea mai importantă unealtă în domeniul spionajului, nu este ofițerul, ci agentul. În timp ce ofițerii mai pot fi înlocuiți, sursele lor sunt unice, în multe cazuri de neînlocuit, motiv pentru care agenții sunt foarte valoroși. Expunerea unui agent sau informator poate însemna pierderea unor informații foarte valoroase sau duce la blocarea fluxului de noi informații.

Metodele de cooperare  între palierele mecanismului descris sunt foarte diverse, și țin de cuprinzătorul domeniu al spionajului. Nu există manuale din care să înveți asa ceva, dar poți fi antrenat să faci anumite lucruri. Este o „broderie”  la care atunci când te uiți nu înțelegi de unde începe și unde se termină. Așa este gândită să fie. Beneficiarul este mereu ascuns, la fel și intențiile sale.

În cazul particular al spionajului britanic este de reținut că, metodelor lor s-au tot perfecționat în ultima sută de ani. Istoric, celebrul MI6 a fost fondat pe 1 Octombrie 1909 de frica naziștilor, pentru apărarea intereselor imperiului britanic. Din această unitate specială, zeci de ani mai târziu, avea să se desprindă Agenția Centrală de Informații americană (celebra CIA), și mai departe, la rând,  serviciile speciale israeliene.

Egiptenii s-au păcălit

După Al Doilea Război Mondial, Ian Fleming, inspirat de faptele de vitejie ale ofițerilor MI6 specializați în acțiuni de sabotaj  s-a apucat să scrie două cărți de ficțiune în care personajul  principal era un anume James Bond sau agentul 007.

Imaginea acestui super-spion era foarte motivațională, și definea într-un mod subtil partea de marketing a agenției secrete britanice. Publicul a primit astfel pentru prima dată informatii despre lumea spionajului, prezentate însă într-o manieră aparte, sub o lumină miraculoasă și uneori chiar sexy.

Povestea lui Fleming a fost atât de convingătoare, încât, la momentul respectiv, serviciul de spionaj egiptean a picat în plasa autorului. Și astfel, chiar dacă azi pare de necrezut, în 1950 guvernul Egiptului a cartea foarte în serios. Bănuind că poveste este bazată pe fapte reale, egiptenii și-au trimis proprii spioni să cumpere toate exemplarele cărții apărute în librăriile din Marea Britanie. Și astfel, o simplă ficțiune a ajuns să fie analizată foarte profund și chiar utilizată pe post de manual la școlile spionajului egiptean. 

Evident, englezii s-au distrat copios pe seama acestui eveniment dar nici n-au încercat să-i oprească, lăsându-i practic pe egipteni să creada în utenticitatea lui James Bond. 

Galerie / Recuzita lui James Bond

Această prezentare necesită JavaScript.