Săptămâna trecută am avut ocazia să vizitez pentru prima dată o stână așezată pe vârful muntelui. Este vorba de Munții Buzăului, despre care se spune că ascund fenomene energetice paranormale. Aici oamenii trăiesc ca în urmă cu mii de ani, fără electricitate, fără telefon mobil (pentru că nu este semnal), fără grupuri sanitare și sistem de canalizare, iar accesul la stână se face pe un drum forestier greu de utilizat chiar și cu ATV-ul.

Ciobanii preferă să scurteze drumul și să urce la picior prin pădure, direct din sat până la stână. Aici în mijlocul naturii sălbatice nimeni nu te poate ajuta… Ești singur în fața Lui Dumnezeu! Ciobanii nu-și schimbă ceasurile după ora de vară sau ora de iarnă – aici nu există „Daylight Saving Time.”

Baciul este stăpânul absolut și deci el conduce întreaga activitate la stână, ajutat de 2-3 băieți și un „mânător”. Se lucrează în general în familie și se muncește de dimineața până seara.

Oile se mulg de trei ori pe zi: dimineața, la orele prânzului și seara. Nelipsit de la stână este și câinele de pază, acest neobosit prieten al omului. Câinii sunt dresați să fie atenți la oi și nu la oamenii – să apere oile de alte animale și nu să acționeze împotriva trecătorilor (foarte puțini în aceste zone).

Pentru diversificarea alimentației, în jurul stânei ciobanii și-au amenajat cotețe unde cresc găini. În plus, la anumite rețede de brânză ouăle sunt cel mai important ingredient deoarece au efectul unui conservant natural.

Transportul se face fie călare, fie prin folosirea căruțelor trase de cai. Drumurile nu permit utilizarea altor mijloace de locomoție iar dacă plouă chiar și ATV-urile devin greu de utilizat.

Laptele proaspăt este pus într-un ceaun și așezat deasupra unui foc de lemne, după care amestecat (malaxat) manual până când se încheagă. Așa se face brânză tradițional ca acum 3000 de ani.

Ulterior, brânza proaspăt preparată se aranjează sub forma unor turte și se acoperă cu o bucată subțire de pânză. O roată de brânză precum cele din imagine cântărește aproximativ 9 kg.

Masa ciobanului este compusă din mămăligă făcută la ceaun pe jar, brânză proaspătă (în general caș), ouă de găină și uneori dulceață din fructe de pădure pentru desert.  Desigur, regimul de viață al ciobanilor include și multă mișcare, aceștia fiind obligați să cutreiere zilnc toate pajiștile din împrejurimi.

Atunci când se odihnesc ciobanii se așează „sub aripa oilor” adică chiar lângă turmă, la umbra unor construcții (un fel de umbrare) din lemn care le asigură o minimă protecție.

Stâna în cauză are în grijă în jur de 500 de oi. O parte aparțin baciului iar diferența altor gospodari din regiune care și-au lăsat oile în grija ciobanilor de aici, primind la schimb, periodic, brânză proaspătă.

Brânza primită de la cioban (de proprietarii de oi) este vândută în sat la prețuri mai mici față de cele practicate de lanțurile de hipermarket-uri. Baciul vinde și el brânză, miei, carne de oaie și lână. Cam așa funcționează acest „business” de mii de ani.

Problema pășunilor…

Din păcate, avem și aici o chestiune legală controversată: Pășunile pe care ciobanii merg cu oile au fost fie cumpărate de diverși investitori, fie retrocedate. Ei bine, subvenția pe care statul român o oferă pentru pășuni ajunge în buzunarul proprietarilor de pășuni și nu la ciobani, care sunt obligați astfel să ceară voie să pășuneze pe aceste proprietăți private. Statul n-a găsit practic o soluție prin care banii (subvențiile) să ajungă direct la oamenii care practică această îndeletnicire străveche și care prin activitatea lor ajută la conservarea unor tradiții specifice plaiurilor noastre carpatine.